Cupa Mondială a redevenit regina frumuseţii pe Planeta Fotbal!
Dacă faza grupelor a fost marcată de oboseală, iar optimilor de finală le-au cam lipsit sarea şi piperul, cele patru „sferturi" au avut toate ingredientele unui spectacol total. Emoţie, sacrificiu, suspans, bucurie, durere, fericire, disperare, şoc, gafe istorice, goluri magnifice, ratări monumentale, secvenţe memorabile, întoarceri spectaculoase de scor. Şi, la final, patru echipe calificate în semifinale şi patru trimise acasă.
A fost revanşa totală a Europei în faţa Americii de Sud. Toate cele trei echipe europene ajunse în „sferturi" au promovat în semifinale, câştigând duelurile cu Sud-America. Doar Africa (reprezentată de Ghana) s-a dovedit a fi o pradă accesibilă lumii latino-americane.
Maradona a pierdut singurul său examen adevărat la acest turneu final. În grupă şi în „optimea" cu Mexicul, argentinienii nici nu aveau nevoie de antrenor. Le-au fost suficienţi o duzină de jucători buni şi un arbitru prietenos. La primul hop adevărat, nu mai era suficient un prieten de legendă, care să le spună lui Messi, Tevez, Higuain sau Mascherano „pe ei, băieţi, Dumnezeu ne vrea în finală!". Era nevoie şi de un antrenor capabil să aplice o strategie, să schimbe o tactică, să le spună jucătorilor când să atace şi când să se apere. Păcat, Argentina! Adio, Diego! Ai fost cel mai mare jucător, dar nu ţi se potriveşte costumul de antrenor.
Germania a fost imperială. 4-1 cu Anglia, 4-0 cu Argentina - o asemenea serie în „optimi"+ „sferturi", cu adversari de acest calibru, nu s-a mai pomenit la Mondiale! Păcat că în semifinala cu Spania nu va juca Thomas Müller, copilul-minune din atacul Mannschaft-ului!
Brazilia a căzut în păcatul echipelor africane: deşi avea meciul în mână, la 1-0 s-a întrecut în ratări şi a dat-o în prosteală, crezându-se deja câştigătoare. Asta ţi-o poţi permite cu Co
