Daca datul din gura ar fi platit, romanii ar fi un popor de miliardari, urmati probabil la mica distanta de greci, care n-ar mai fi nevoiti sa isi vanda insulele. Din pacate, vorbele nu fac doi bani, cu atat mai mult pe timp de criza, cand e rost de fapte.
Dupa douazeci de ani de democratie, arata studii absolut personale, ocupatiile de baza la romani sunt, de departe, datul din gura si datul din fund. Unii (mai bine zis unele; exemple - cata frunza si iarba) le-au si combinat, cu rezultate variind intre dezastruos si penibil.
Nu fac o analiza psihosociala si nici nu remarc evidentul, cum fac baietii de la Realitatea sau Antena 3 cand ploua si e ud. Remarc doar atat: se vorbeste mult. Prea mult.
Paradoxul romanesc e ca, desi traim intr-o societate de bloggeri, analisti de duzina si experti in orice, capabili sa vorbeasca mai mult decat trebuie pe orice post de televiziune la orice ora, in orice zi a anului, societatea civila exista, este admirabila, dar lipseste cu desavarsire in momentele importante.
Si nu, societatea civila nu inseamna "In gura presei", oricat de simpatic, acid, enervant, este Mircea Badea, in functie de tabara (M-a amuzat mereu eticheta care i se pune lui Badea, de "formator de opinie". Nimic mai fals, omul doar isi spune parerile, nu e vina lui ca altii, multi, se multumesc sa gandeasca Mircica pentru ei...).
Dialogul este piatra de temelie a progresului. Sunt convins ca prin dialog, omul preistoric a fost convins de partenera lui sa iasa din pestera, dar mai sunt convins ca nu cu vorbe si-a castigat el prima masa, ci cu o sulita si mai ales cu o idee clara.
Pacatul romanesc, daca il pot numi asa, este nu neaparat ca toti - incepand cu pensionarii din Cismigiu, trecand prin redactiile ziarelor si televiziunilor si ajungand in Parlament - vorbim prea mult, ci ca vorbim prost s
