Deşi s-a plâns că ţara n-are bani şi se împrumută 9 miliarde de euro, preşedintele Traian Băsescu le-a promis dig localnicilor din Săuceşti
Potopul vine în Moldova din doi în doi ani. Aşa a devenit comuna Săuceşti loc de pelerinaj pentru autorităţi. Ca într-un fel de campanie electorală, politicienii vin, promit şi pleacă. "Toţi vin şi pleacă. Ne vizitează ba ăla, ba ăla. Noi cu ce ne alegem? Rămânem să ne luptăm cu apele şi cu suferinţa", plângea o femeie de prin zona Sucevei care tocmai îşi pierduse gospodăria. În urmă cu doi ani, cele trei sate de la marginea Bacăului au fost inundate.
Preşedintele Traian Băsescu a vizitat atunci localitatea Săuceşti. Sâmbătă a revenit, adus tot de ploi şi inundaţii. Oamenii i-au cerut preşedintelui construirea unui dig în zonă. "Acum iar ne-a luat apa. Vrem dig... Nu ne trebuie ajutoare. Vrem dig", i-a spus o femeie lui Băsescu. "Şi eu zic la fel", i-a replicat preşedintele. "Vă promit că anul acesta o să aveţi un dig", le-a spus Băsescu localnicilor, înainte de a pleca din Săuceşti.
Preşedintele a străbătut localitatea, vorbind cu oamenii şi intrând în mai multe curţi. Băsescu le-a mai spus însă localnicilor din Săuceşti că "ţara asta se împrumută cu 9 miliarde de euro" şi că oamenii vor"pensii mari, salarii mari", întrebându-se în acest context "cu ce bani" să se mai construiască şi diguri.
Ieri, şeful statului a revenit la Săuceşti, pentru că a promis, dar şi pentru că se minte. "Nu mint doar miniştri, secretari de stat, ci mint şi oameni obişnuiţi. Am verificat şi pot să spun cu certitudine că la Săuceşti, până în prezent, nu a fost alocat nici un ban pentru dig. Au fost daţi nişte bani comunei Prăjeşti, însă pentru a se face un canal colector care să preia apa Siretului", a afirmat Băsescu, citat de Mediafax. Şeful statului a spus că acel canal nu s-a făcu