Şahtiorul românilor Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ a mai cucerit un trofeu în Ucraina, Supercupa, după un scor categoric, 7-1, cu Tavria Simferopol.
„Fără modestie, puteam să le mai dăm trei-patru goluri, la cât de bine am jucat. A fost meciul perfect pentru noi", a povestit Răzvan Raţ pentru „Adevărul".
Fundaşul şi-a încununat evoluţia bună cu un gol marcat în ultimul minut al jocului: „A fost un gol obişnuit, nimic senzaţional, dar ştii cum zicem noi, fotbaliştii, golul nu are miros. Poţi să dai şi cu glezna şi cu genunchiul şi cu spatele, contează să punctezi".
N-ar pleca de la DoneţK
În şapte ani de când e la Doneţk, Raţ a câştigat atât de multe trofee încât le ţine cu greu şirul: „Am luat patru campionate, două Cupe, trei Supercupe, o Cupă UEFA. În total sunt 10 trofee. Când stau să mă gândesc la câte am realizat aici, mă întreb cum să mai plec de la Şahtior? Este echipa care mi-a dat totul, fotbalistic vorbind. Am posibilitatea să joc an de an în Liga Campionilor, câştig campionate, cupe. Câte cluburi îmi pot oferi asta?".
Ce a câştigat Şahtior cu „Il Luce"
- Titlul de patru ori (2004-2005, 2005-2006, 2007-2008, 2009-2010)
- Cupa de două ori (2003-2004, 2007-2008)
- Supercupa de trei ori (2005, 2008, 2010)
- Cupa UEFA (2008-2009)