Tânărul a profitat de fiecare ocazie pentru a se implica în proiectele Consiliului Local al Tinerilor şi pentru a se remarca la concursuri naţionale.
PROFIL
Născut: 13.11.1991, Timişoara.
Studii: Elev în clasa a XII-a la Liceul „Vlad Ţepeş” din Timişoara.
Experienţă: Voluntar de doi ani, olimpic naţional.
Bogdan a înţeles că una dintre şansele pe care un tânăr de vârsta lui le are este aceea că poate fi activ şi implicat în activităţi care îi plac şi care ar putea schimba ceva în viaţa lui. Acesta este motivul pentru care, după orele de la şcoală, adolescentul se dedică proiectelor de voluntariat.
„Aproximativ 60 la sută din timpul meu liber este ocupat de Consiliul Local al Tinerilor, unde sunt voluntar”, a spus Bogdan. Pentru că nu îi place să stea deoparte, elevul şi-a îmbogăţit experienţa cu premii obţinute la concursuri naţionale de geografie şi istorie, materiile care l-au atras cel mai mult. În ultimii trei ani, tânărul a participat, alături de colegii săi, la concursuri naţionale de geografie şi, în fiecare an, echipa lui s-a întors cu premii, printre care şi un loc întâi. „Concursul de geografie mi-a plăcut cel mai mult pentru că era o atmosferă cordială, ne înţelegeam cu toţii foarte bine”, a explicat adolescentul. La palmaresul său, Bogdan a adăugat şi locul întâi la concursul judeţean „Tinere Condeie”, de unde s-a întors cu premiul cel mare după ce a scris o cronică sportivă cu talentul unui jurnalist cu experienţă.
Talent şi implicare
Rezultatele lui reflectă interesul şi pasiunea de care dă dovadă. Bogdan este îndrăgostit de fotografie şi regie de film, hobby-uri pe care le practică de ani de zile în puţinul timp liber care îi mai rămâne şi care l-au ajutat să iasă în evidenţă. La aproape toate concursurile la care a participat, elevul a arătat ce poate şi s-a străduit să îmbine hobby-ul cu seriozitatea