Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Călăraşi: Teodora Drăgan, vice-campioană naţională la tenis de masă

Publicat in Adevarul, luni 5 iulie 2010 ·

La numai 16 ani, Teodora a câştigat medalia de argint la Campionatul Naţional de tenis de masă, Cupa Rusidava.

Prima oară când a jucat tenis a fost în clasa a V-a. Se mutase împreună cu familia în localitatea Ciocăneşti iar profesorul său de sport, Constantin Sfetcu, a întrebat-o dacă ştie să joace tenis de masă. A început să joace tenis la orele de educaţie fizică şi a devenit în scurt timp pasionată de acest sport. Profesorul, văzând că-i place foarte mult tenisul de masă şi că-şi doreşte foarte mult să câştige, a înscris-o la diverse competiţii. Primul concurs la care a participat a fost la Grădiştea, la o competiţie între comune, unde a obţinut locul I şi s-a calificat la faza judeţeană. În clasa a V-a şi a VI-a, a ieşit pe locul al doilea, iar în a VII-a şi a VIII-a s-a clasat pe locul I la competiţiile judeţene.

A câştigat locul doi la Cupa Rusidava

Anul acesta a participat la Campionatul Naţional de tenis de masă între cluburile elevilor, „Cupa Rusidava“, desfăşurat la Drăgăşani, între 7 şi 9 aprilie, unde a câştigat medalia de argint. La concursul organizat de jandarmeria Călăraşi, Teodora a obţinut locul I. Ultima competiţie la care a participat a fost Campionatul Naţional, desfăşurat la Odorheiu Secuiesc, în judeţul Harghita pe 5 mai.

Antrenament zilnic a câte 4 ore

Tenisul de masă este un sport practicat la toate vârstele şi pe toate meridianele, iar Teodora îl adoră. De aceea, se antrenează câte 4 ore pe zi. “Când locuiam în gazdă, în oraş, mă antrenam la Palatul Copiilor de la ora 14 până la ora 18, după care veneam acasă, mâncam şi mă odihneam puţin şi apoi mă întorceam şi continuam să joc de la 18:30 până la 22:00“, spune tânăra. Acest sport presupune o mare viteză de reacţie şi de execuţie, rezistenţă psihică şi o bună pregatire fizică a celor care vor să se perfecţioneze.Teodora spune că îşi doreşte extreme de mult s

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 47 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum o ora
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum 16 minute
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 3 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 3 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Câți bani a câștigat CFR Cluj după calificarea din Europa League. Pe cine va întâlni în turul 2

Adevarul acum 40 minute
CFR Cluj a trecut de Paski, cu scorul general de 3-0, în primul tur preliminar din Europa League. Formația lui Dan Petrescu s-a calificat în turul 2, acolo unde va da peste o echipă mult mai puternică: Lugano, din Elveția.

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°