Moţiunea a căzut! Rămânem cu acelaşi guvern, aflat încă în căutare de soluţii pentru ieşirea din criză
Cu mintea de pe urmă şi în al doisprezecelea ceas, dacă aş fi în locul domnului Boc măcar pentru o zi, nu aş mai întârzia nicio secundă privatizarea companiilor la care guvernul are deţineri, fie minoritare fie majoritare! După un calcul simplu (făcut în numărul 30 al revistei Forbes România), aş încasa între cinci şi zece miliarde de euro. Dar mai mult decât atât, prin privatizarea acestora aş face economii serioase la buget rupând legăturile prin care societăţile sau regiile autonome (adică statul) sunt acum căpuşate prin tot felul de contracte mai mult sau mai puţin dubioase!
Aş începe cu CFR şi Poşta Română, aş continua cu societăţile din sectorul energetic şi cel minier, după aceea cu porturile, aeroporturile şi Tarom, şi aş face tot posibilul ca până la miezul zilei să fi parafat deja privatizarea Loteriei şi a Metrorexului.
În paranteză şi cu cinism fie spus, actualul guvern ar trebui să vândă companiile de stat, măcar şi... doar pentru „a se răzbuna" pe sindicate, care i-au pus serios „sula-n coaste" în ultimul an şi jumătate. Privatizarea companiilor de stat ar slăbi mult puterea unor sindicate care nu mai sunt decât foarte puţin reprezentative. Odată muncitorii trecuţi în mediul privat, vor fi mult mai puţin dispuşi să se lase manipulaţi de pseudo-reprezentanții lor, iar mişcarea sindicală se va întoarce natural la funcţia ei primordială: aceea de a reprezenta muncitorii în faţa patronatului. Având un „patron" la cârma societăţii, liderii de sindicat nu vor mai putea căpuşa compania, mână în mână cu directorii numiţi politic!
Povestea spaţiilor comerciale ale Metrorex este poate cel mai elocvent exemplu - dar nu singurul, de afacere sindicală „de succes". Prin vânzarea acestor companii, aş rupe şi lanţul vicios al numirilor politice
