Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băncile ar putea fi impozitate suplimentar până la sfârşitul acestui an

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 5 iulie 2010 ·

Sistemul bancar european este solid şi prosper, iar acest lucru va fi demonstrat şi de publicarea rezultatelor testelor de stres la care au fost supuse băncile comerciale, dă asigurări ministrul francez de Finanţe, Christine Lagarde. Omologul său belgian, Didier Reynders, insistă că Uniunea Europeană (UE) trebuie să ajungă la un acord privind impozitarea băncilor până la finele acestui an. Sursa: Razvan Valcaneantu

În jurul datei de 23 iulie, rezultatele testelor de stres vor fi făcute publice. Decizia a fost luată de liderii europenipentru a calma investitorii, care par din ce în ce mai temători cu privire la evoluţia economiilor din zona euro şi astabilităţii sistemului financiar european.

"În jur de 23 iulie rezultatele testelor de stres vor fi publicate. Veţi vedea că băncile europene sunt solide şi prospere", a declarat Christine Lagarde în cadrul unei conferinţe de presă, notează de Wall Street Journal.

Dacă anul trecut au fost testate 22 de bănci, numărul lor a crescut la circa 100, potrivit oficialului francez. Băncile care au ascuns pierderile vor fi nevoite acum să le facă publice. Analiştii sunt de părere că că băncile care au derulat tranzacţii cu obligaţiuni emise de guvernul grec ar putea intra în insolvenţă.

În topul băncilor care au credite neperformante se regăsesc instituţiile germane. Volumul creditelor neperformante s-a dublat anul acesta comparativ cu 2009, până la 213 miliarde de euro. Băncile britanice au credite neperformante în sumă de 155 miliarde de euro, potrivit unui studiu realizat de PriceWaterhouseCoopers, citat de Reuters.

Instituţiile de credit spaniole au acumulat credite neperformante în valoare de 96,8 miliarde de euro, iar cele italiene au raportat credite neperformante în valoare de 59 de miliarde de euro.

Taxă pe profit

Ministrul de Finanţe belgian,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 5 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°