Intro

”Singura diferență dintre ”propagandă” și ”educație” constă în punctul de vedere. Recomandarea unui lucru în care credem este educație. Recomandarea unui lucru în care nu credem este propagandă”. E cea mai simplă, clară și explicită definiție a propagandei. Făcută la 1923 de Edward L. Bernays în ”Cristalizarea opiniei publice”, cartea care a teoretizat prima dată sintagma de ”relații publice”. ”Piatra de temelie”, cum ar veni, a PR-ul actual.

La începutul anilor 20 ai secolului trecut, în ciuda spiritului său vizionar, Bernays nu anticipa cât de monstruos este copilul căruia îi dăduse viața. A înțeles în anii 60, când, încercând să-și repare greșeala, a încercat să adauge o componentă etică activității de PR. Era prea târziu. Copilul mergea deja pe propriile picioare și nu mai asculta de părinți. A acceptat mutațiile genetice, mâinile, picioarele și ochii în plus care i-au răsărit pe corp, până când s-a transformat într-o gigantică Medusa, care controlează satul global.

Oamenii în alb

Definiția lui Bernays mi-am reamintit-o aseară, în timpul pauzei de publicitate a unui jurnal de știri. Când am (re)văzut cel mai recent clip publicitar al RMGC, compania canadiană care intenționează să exploateze cu cianuri aurul de la Roșia Montană. E un clip (poate l-ați văzut și voi) în care se aberează despre ”impactul de 19 miliarde de euro” (sau dolari, nu rețin exact) al unui asemenea proiect în România și despre cum va scoate RMGC țara din criză. În fapt, clipul este o invitație la o conferință la Marriott, în care o seamă de domni în cămăși albe și cravate STAS, cu CV-uri beton, vor explica, în spatele sau în fața slide-urilor power-point, frumos colorate și pline de grafice și cifre, cât de mult au de câștigat românii de pe urma proiectului.

Dincolo de aspectele legale, umane, de drepturile omului, de patrimoniu (și așa mai departe), las de