Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Federer a coborât pe locul trei în clasamentul mondial

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 5 iulie 2010 ·

Elveţianul Roger Federer a coborât pe poziţia a treia a ierarhia ATP, în urma eliminării în faza sferturilor de finală la Wimbledon. Este cea mai slabă clasare a campionului în vârstă de 28 de ani din ultimii şapte ani.

Spaniolul Rafael Nadal, care a obţinut cel de-al doilea său titlu la Wimbledon - al optulea de Mare Şlem din carieră -, se menţine pe primul loc în ierarhia mondială, unde a urcat în urma succesului de la Roland Garros.

Novak Djokovic (Serbia), eliminat în semifinale la Wimbledon 2010, a urcat pe locul doi, având doar 20 de puncte mai mult decât Roger Federer, care are în palmares 16 titluri de Mare Şlem. Cu toate acestea, elveţianul nu a mai câştigat un turneu de cinci luni, cel mai recent triumf notabil al acestuia fiind victoria de la Australian Open 2010.

Singurul român în Top 100 ATP este Victor Hănescu, care a urcat o pozitie în clasament, până pe locul 37, cu1.070 puncte.

Top 10 ATP:

1. Rafael Nadal (Spania) 10.745 puncte

2. Novak Djokovic (Serbia) 6.905 puncte (+1 loc)

3. Roger Federer (Elveţia) 6.885 puncte (-1 loc)

4. Andy Murray (Marea Britanie) 5.155 puncte

5. Robin Soderling (Suedia) 4.935 puncte (+1 loc)

6. Nicolai Davydenko (Rusia) 4.740 puncte (-1 loc)

7. Juan Martin Del Potro (Argentina) 4.350 puncte (+1 loc)

8. Tomas Berdych (Cehia) 3.845 puncte (+5 locuri)

9. Andy Roddick (SUA) 3.490 puncte (-2 locuri)

10. Fernando Verdasco (Spania) 3.475 puncte (-1 loc)

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 35 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 9 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°