Muzeul Apartheid ilustrează cel mai bine forţa de rezistenţă a unei naţiuni care a ieşit din iad pentru a organiza cea mai mare competiţie fotbalistică. „Triumful spiritului asupra adversităţii“ le place sud-africanilor să spună atunci când vorbesc despre Muzeul Apartheid, simbolul luptei împotriva ultimei dominaţii rasiste.
Situat în Johannesburg, în Gold Reef City, şi alăturat oarecum neinspirat unui parc de distracţii, Muzeul Apartheid e poate cea mai reuşită instituţie de profil din lume, comparabil poate doar cu Muzeul Holocaustului. Ridicat în 1995 cu preţul a 80 de milioane de rand, aproximativ 8 milioane de euro, pe o suprafaţă de 6.000 de metri pătraţi, pare că e construit cu aceeaşi migală şi plecare spre detaliu cu care prizonierii negri şlefuiau pietrele din carierele închisorilor.
Încă de la intrare simţi aerul rece şi sumbru al segregării rasiale, acelaşi pe care îl respirau parcă acum 70 de ani şi naziştii lui Hitler. Zidurile au împrumutat cărămida roşie de la Auschwitz, iar în faţa porţii sunt două intrări, una pentru albi şi una pentru negri, adică viaţă şi moarte, aşa şi cum Mengele îşi împărţea victimele la sosirea în lagăr.
Ghidul, pentru care plăteşti încă 50 de rand pe lângă cei 44 pentru biletul de intrare, te introduce în ceea ce va fi o excursie de două ore printr-o expoziţie de filme, fotografii, panouri cu texte şi obiecte care ilustrează supremaţia şi căderea apartheidului. 22 de galerii distincte te fac să te simţi de parcă ai culege dintre cadavre gloanţele cu care au fost împuşcaţi răsculaţii din Soweto, sau ai mărşălui alături de mii de protestanţi şi ai purta în braţe trupul neînsufleţit al unui camarad. Totul e suprareal, facil şi modern.
Funiile spânzuraţilor şi tricoul lui Mandela
Asculţi la căşti discursul istoric al lui Mandela din tribunal înainte să fie întemniţat, vezi pe monitoare anunţul lui De
