Românul va continua colaborarea cu Robert Lindstedt, cei doi aşteptînd acum sezonul de hard nord-american.
Prima finală de Grand Slam din carieră l-a stors de puteri pe Horia Tecău, dar i-a dat speranţe pentru viitor. "Puştiul" român şi-a petrecut dimineaţa de ieri plimbîndu-se pe străzile din Londra, în încercarea de a realiza performanţa uriaşă pe care a realizat-o. În cele din urmă, a trecut peste dezamăgirea ratării trofeului şi a plănuit traseul pentru revenirea la Londra, alături de Robert Lindstedt, la finalul acestui an, pentru Mastersul rezervat celor mai bune opt echipe din lume.
"De vis"
- Horia, cum te simţi după o finală la Wimbledon?
- Obosit, dar fericit. Au fost două săptămîni de vis.
- Cum s-a simţit finala din teren?
- Nu am făcut un meci foarte bun, în timp ce lor le-a ieşit aproape totul. Dacă stau să mă gîndesc bine, cred că este cel mai slab joc al nostru din tot turneul. Faptul că nu am început bine ne-a făcut sarcina şi mai dificilă. În schimb, adversarii au avut un prim set aproape perfect, în care le-a mers ca uns primul serviciu. Apoi, ne-am mai revenit, dar nu am mai putut întoarce soarta partidei.
- Ai avut emoţii?
- S-a simţit ceva, un pic de trac, dar mi-am mai revenit pe parcurs. A contat şi lipsa de experienţă, pentru că adversarii au mai ajuns la nivel înalt şi erau obişnuiţi cu atmosfera. Melzer ocupă locul 16 în ierarhia ATP la simplu şi a jucat o semifinală de Grand Slam, la Roland Garros, în acest an, în timp ce Petzschner s-a luptat cu Nadal pe Terenul Central, în urmă cu o săptămînă. Nu-i nici o problemă, la viitoarea finală de Grand Slam voi fi şi eu obişnuit.
"Voi mai avea şansa!"
- Privind în urmă, cum ţi se pare performanţa reuşită?
- Incredibil. Mi-am propus înaintea turneului să nu mă gîndesc la rezultate, ci la joc, şi