Cristian Ţânţăreanu (65 de ani) luptă cu canceruld e colon din august 2009. De când a fost diagnosticat cu boala, viaţa miliardarului s-a schimbat, însă nu a renunţat la petrecerile în stilul binecunoscut.
Citiţi şi
Ţânţăreanu: „Am 90% şanse să mă vindec!“
De două luni, boala a intrat în remisie. „Ştiam încă de la controlul de aici medicii mi-au spus că nu mai sunt urme de cancer“, a declarat Cristian Ţânţăreanu pentru „Adevărul de Seară“.
Miliardarul a făcut mai multe investigaţii la Paris de-a lungul celor 11 luni de boală, iar luna trecută, afaceristul de la Corbeanca, a fost anunţat de medicii francezi care l-au operat că este aproape vindecat.
El a terminat chinuitorul tratament cu citostatice şi a mers la medicii francezi, care l-au operat de cancer la colon în luna noiembrie anul trecut, pentru a vedea rezultatele.
Veştile au fost din cele mai bune: în proporţie de 95% boala a fost vindecată.
„Acum mă simt în formă. Analizele au ieşti bine. Înainte nu puteam ieşi afară din cauza tratamentului cu citostatice, dar acum mă simt bine“, a mai spus miliardarul.
După aflarea veştii, Ţânţăreanu a făcut un tur prin Europa, trecând prin Franţa şi Belgia, iar acum se pregăteşte să meargă la Braşov şi prin Apuseni.
În vara lui 2009, Cristian Ţânţăreanu a început să se simtă rău. Soţia l-a programat la doctor, iar diagnosticul a fost unul dramatic: cancer la colon. Speriat, s-a operat de urgenţă la Paris, neavând încredere în spitalele din România. Intervenţia chirurgicală a costat 20.000 de euro.