Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgovişte: Ruxandra Trandafir a fost aleasă şefă de promoţie. Are 10 pe linie în ultimii şapte ani.

Publicat in Adevarul, luni 5 iulie 2010 ·

Are media zece pe linie şi este olimpică la matematică, fizică, biologie, istorie sau informatică. Pasiunea pentru cea din urma materie este atât de mare încât s-a apucat de făcut site-uri pentru diferite firme şi chiar softuri pentru calcularea salariilor.

Chiar dacă rezultatele excelente implică timp pierdut şi nopţi nedormite, Ruxandra are timp şi de distracţii sau plimbat pe role. „Am foarte puţin timp liber. Cu toate acestea mi-am făcut loc şi pentru distracţie, nu am stat doar de învăţat. Merg pe role de la vârsta de şase ani. Mă ajută să mă menţin în formă, să ma relaxez şi să mă distrez în acelaşi timp. Este foarte importantă mişcarea. Pentru că sunt pasionată de calculatoare, tind să stau foarte mult la birou, pe scaun. Din această cauză fac mereu mişcare, şi mai ales seara îmi fac timp şi pentru role şi pentru alergat prin parc. Încerc să nu stau locului prea mult timp”, spune şefa de promoţie de la Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu”.

Elevă de nota 10

Pe Ruxandra o caracterizează ambiţia, dar spune că fără părinţi nu ar fi ajuns să aibă 10 pe linie. „Am avut media 10 pe linie din clasa a V-a şi până în clasa a XII-a. Am tras tare şi am menţinut această medie. A fost destul de greu pentru că a fost foarte mult de învăţat. Este greu să faci faţă la toate materiile şi să mulţumeşti toţi profesorii pentru că fiecare vine cu ideile sale şi fiecare are stilul său aparte de a preda. Dar am încercat să fiu bună mai peste tot. Părinţii mei m-au susţinut foarte mult. Sunt cadre didactice amândoi, sunt profesori de fizică. Mama mea mi-a fost chiar profesoară din clasa a şasea. M-a ajutat foarte mult pentru că a fost destul de dură cu mine în ceea ce priveşte învăţătura”, spune Ruxandra.

Este pasionată de informatică

Chiar dacă excelează la toate materiile, Ruxandra este pasionată de calculatoare. A realizat softuri pentru calcul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 27 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Un judecător federal blochează punerea în aplicare a ordinului lui Trump privind CPI

Ziarul Financiar acum 2 ore
Un judecător federal a blocat vineri punerea în aplicare a ordinului executiv al preşedintelui american Donald Trump care îi vizează pe cei care lucrează cu Curtea Penală Internaţională, informează Reuters. Decizia a fost luată în urma unui proces i

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°