Scrie piese de teatru pe care, poate, puţini le digeră. Gheorghe Lucăcel – sau Flavius, cum e el cunoscut – spune că legătura sa cu teatrul se datorează harului de povestitor al tatălui său şi a poveştilor pline de miez ale acestuia.

Flavius Lucăcel mărturiseşte că a încercat să găsească o explicaţie privind legătura sa cu teatrul, ajungând la concluzia că aceasta provine de la tatăl său. Pietrar în satul său, tatăl acestuia lucra case şi monumente funerare şi, luând contact cu oamenii, avea parte de multe probleme – negocieri, ba chiar neînţelegeri la bani. „Ne povestea în fiecare seară tot ce făcea peste zi. Erau nişte lungi monoloage. Are un har de povestitor ieşit din comun. Inventa poveşti şi, de fiecare dată, erau altele”, îşi aminteşte Flavius Lucăcel.

Satul cu buni povestitori...

El spune că pe toată Valea Someşului, dar în special în satul Aluniş, oamenii erau foarte buni povestitori. Ca şi Borzocu, un persoanj pitoresc care îi era foarte drag: „Semăna cu celebrul actor american Anthony Quinn. Dansa şi povestea, iar eu eram copleşit de poveştile lui care, de regulă, erau compilaţii din cărţile pe care le citea, literatură cavalerească franceză”.

Alături de extraordinarele poveşti spuse de tatăl său, alte amintiri din copilăria sa la Aluniş se leagă de culorile din războiul mamei sale, pe care acum încearcă să le reproducă în picturi. „De la mama mi se trage pasiunea pentru culori. Ea ţesea la război, eu stăteam pe jos şi priveam cum bătea ea pânzele. Mă uitam la culori”, afirmă artistul. Soţia sa apreciază că 90 la sută din tot ceea ce face şi spune e legat de Aluniş şi de poveştile de acolo.

... şi cel al hobbiţilor de pe Someş

Dacă ar avea bani, Flavius spune că ar cumpăra un sat undeva peste Someş, deasupra Cheudului, care se numeşte Valea Rea. „L-aş transforma într-un sat de poveste, unde să fie numai bătrân