Autorităţile locale din Cumpăna au organizat sâmbătă, un eveniment dedicat împlinirii a 134 de ani de la înfiinţarea Crucii Roşii Române.
Acţiunea, organizată la iniţiativa primarului Mariana Gâju şi a Consiliului Local Cumpăna, în parteneriat cu Societatea Naţională de Cruce Roşie din România - Filiala Constanţa şi Subfiliala Cumpăna, a avut loc la Casa de Cultură din localitate, fiind o celebrare în avans a zilei organizaţiei, sărbătorită pe 4 iulie. Manifestarea a reunit reprezentanţi ai conducerii şi voluntari ai Crucii Roşii, consilieri locali, dar şi locuitori ai comunei, adevăraţi suporteri ai acţiunilor desfăşurate de organizaţie.
La eveniment a participat şi preşedintele Filialei Constanţa a Crucii Roşii, Aurel Papari, vicepreşedintele Dumitru Toma şi col. Costică Cojoc, comandantul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis" Constanţa. În cadrul manifestării a luat cuvântul şi Aurel Papari, care a subliniat importanţa solidarităţii în acţiunile întreprinse de Crucea Roşie. La rândul său, directorul Filialei Constanţa a Crucii Roşii, Carmen Lungu, a precizat că organizaţia pe care o reprezintă a fost alături de oameni atât pe timp de război, pe frontul de luptă, dar şi pe timp de pace, cu ocazia unor evenimente care de asemenea, au necesitat sprijin. Aceasta a ţinut să mulţumească atât autorităţilor din Cumpăna, care s-au implicat necondiţionat în sprijinirea acţiunilor organizate pentru ajutorarea semenilor, dar şi voluntarilor Crucii Roşii.
Voluntarii Crucii Roşii, alături de pensionarii din Cumpăna
Primarul Mariana Gâju a vorbit invitaţilor despre acţiunile iniţiate de Crucea Roşie în comuna pe care o reprezintă, subliniind importanţa sprijinului adus de organizaţie persoanelor nevoiaşe din Cumpăna. Ea le-a mulţumit voluntarilor Crucii Roşii pentru acţiunile de ajutorare a pensionarilor din comună, aflaţi la nevoie, cărora le-au cumpărat