Fericiţi cei care n-au văzut marea şi nici nu merg în tabere

În centrul satului, canalul plin de apă face un cot, înainte de a se strecura pe sub cămaşa de asfalt a şoselei. Aici, în câţiva metri pătraţi plini de mătasea broaştei, e "baia număru' 2" din satul Moţăţei, judeţul Dolj. Nu există şi-o "baie nr.1", copiii au poreclit locul ca să-şi poată da întâlnire în vacanţele de vară. "Număru' 2" vine de la şcoala generală aflată alături, iar "baie" i-au zis că doară nu era să-i spună "ştrand"...

Apa abia dacă are un metru adâncime, însă copiii aleargă pe marginea de beton, îşi fac vânt, zboară prin aer şi se înfig apoi în nisipul de pe fundul canalului, ca nişte catapulte. Sunt vreo 15 puştani, adunaţi de prin tot satul. Intră pe rând în apă şi sar unul câte unul, cu "burtă" sau artistic, imaginând câte-un şurub prin aer. Cei rămaşi pe margine trebuie să aprecieze prin ovaţii execuţia, altminteri strădania săritorului e zadarnică. Iar mândria lui - rănită.

Doi dintre băieţi fac baie în fundul gol şi, când ies din apă să se încălzească la soare, cu palma pavăză în dreptul ruşinii, trag cu sete din ţigările de contrabandă de care-i plin satul. Pendulează între copilărie şi adolescenţă, grăbindu-se şi întârziind, fără să ştie încotro e mai bine. Ceilalţi înotători se scaldă în chiloţi, iar cârpa e înecată de la mizeria din apă. "Slipi n-aveţi?", îi întreabă bucureşteanul. "Ce-s ăia?", face ochii mari un băiat cu fundul gol. "Slipi, mă!", îl dumireşte un altul. În gura tovarăşului de joacă, cuvântul pasămite capătă sens. "N-avem slipi", zâmbeşte nudistul, rostind atent substantivul abia coborât din memorie.

Copiii se jură că apa din canal, plină de răcăleţi (n.r. - broaşte), e chiar din Dunăre, deşi fluviul e departe de sat. Nu mint pentru c-ar vrea să se dea mari, chiar cred că în apă de Dunăre se joacă leapşa sau prinsa