Ponderea numerarului şi a depozitelor în totalul rezervei valutare a BNR s-a triplat anul trecut, la 45%, în condiţiile în care banca centrală a pus accent pe lichiditatea şi siguranţa investiţiilor, din cauza volatilităţii ridicate a fluxurilor care au afectat rezerva valutară. "În condiţiile unei volatilităţi ridicate a fluxurilor care au afectat rezerva valutară, pe fondul incertitudinii evoluţiei mediului economic global, s-a pus accentul în mod deosebit pe aspectele legate de lichiditatea şi siguranţa investiţiilor. În acest sens, durata portofoliilor de obligaţiuni în valută a fost redusă în a doua parte a anului, când ratele de dobândă au atins minime istorice, moment în care riscul de creştere a dobânzilor, cu impact potenţial negativ asupra valorii obligaţiunilor, a devenit foarte pronunţat", se arată în raportul anual al BNR.
De asemenea, în condiţiile unei vulnerabilităţi încă vizibile a sistemului financiar-bancar global, BNR a evitat în continuare plasamentele în depozite la termen la entităţi bancare de drept privat, fiind majorate disponibilităţile în conturi la vedere şi depozite sau plasamentele în instrumente ale pieţei monetare emise de entităţi financiar-bancare guvernamentale şi autorităţi monetare internaţionale.
Expunerea rezervelor valutare pe agenţiile guvernamentale s-a diminuat de la 16% la 9%, iar pe Guverne de la 50% la 42%. Mai mult, ponderea obligaţiunilor garantate cu active ale emitentului în rezervele valutare şi expunerea pe instituţiile supranaţionale s-au redus de la 6% la 1% şi, respectiv, de la 13% la 3%. "În urma acestor decizii, rentabilitatea totală a rezervelor internaţionale s-a situat la un nivel de 2,49% pentru euro şi 0,71% pentru dolarul american. Comparativ, obligaţiunile guvernamentale cu scadenţe de până la 3 ani incluse în indicele Bank of America Merrill Lynch au înregistrat în anul 2009 o rent