Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alba: Matematica, biologia şi fizica au creat probleme elevilor care au dat Bacalaureatul

Publicat in Adevarul, luni 5 iulie 2010 ·

Absolvenţii de liceu din Alba au aflat ieri rezultatele celor patru probe de examen la Bacalaureat. Media estimată pe judeţ este de 7,50, iar procentrul de promovabilitate de 62,5 la sută.

În prima sesiune a examenului a Bacalauretului în 2010, 2.345 de candidaţi au fost promovaţi şi 1.412 respinşi. 3.866 de candidaţi s-au încris iniţial pentru exament, 101 au absentat, iar 8 elevi au fost elminaţi pentru că au copiat.

Probele care au creat cele mai mari probleme elevilor din Alba au fost cele de la matematică, bilolgie şi fizică. „Au fost foarte grele subiectele. La fizică am avut patru subiecte din termodinamică şi mecanică. Nu mi s-a părut corect să fiu examinată şi la matematică şi la fizică. Am avut puţin timp la dispoziţie să ne pregătim“, a afirmat Claudia Trif, eleva la Colegiul Tehnic „Apulum “ din Alba Iulia.

Pentru că a învăţat la un profil tehnic de textile-pielărie, tânăra a fost nevoită să aleagă între chimie şi fizică, dar speră la o a doua şansă în toamnă. Cu aceeaşi situaţie neplăcută s-a confruntat şi liceeanul Bogdan Lazăr care a fost respins la proba de matematică. „Am dat examen din matematică, română şi biologie. Am picat la matematică pentru că a fost foarte greu“, a spus Bogdan Lazăr, absolvent al Colegiului Tehnic „Apulum“.

Inspectorii şcolari sunt de părere că elevii au fost nepregătiţi la matematică, bilogie şi fizică, unde, de altfel, s-au înregistrat cele mai multe contestaţii. „Elevii de la profilele tehnologice au aflat abia în octombrie că vor avea de ales între chimie şi fizică, ori o materie ca fizica se învaţă în 4 ani, nu în două săptămâni“, a afirmat inspectorul şcolar Dan Cherecheş care a spus totodată că media estimativă pe judeţ este de 7,50.

1.200 de contestaţii

În urma rezultatelor candidaţii au depus 1.222 de contestaţii dintre care 418 la matematică, 376 la română

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 17 minute
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum o ora
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Poliţia belgiană a interogat doi israelieni acuzaţi de crime de război care veniseră la festivalul Tomorrowland

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Autorităţile belgiene au declarat că au reţinut şi interogat pentru scurt timp doi cetăţeni israelieni care au participat la festivalul de muzică electronică Tomorrowland săptămâna trecută, după ce g

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

26°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

26°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

32°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°