Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stresul la maturitate provoacă Alzheimer

Publicat in Romania Libera, luni 5 iulie 2010 ·

Adulţii care se confruntă cu stresul sunt mai expuşi la demenţă, în special la Alzheimer, la bătrâneţe, arată un studiu al cercetătorilor suedezi. Studiul, realizat de cercetătorii Academiei Sahlgrenska de la Universitatea din Goteborg, este primul care semnalează o legătură între stres şi demenţă, potrivit thelocal.se.

"Stresul a fost definit prin iritare, tensiune, nervozitate, anxietate, frică sau insomnie, timp de o lună sau mai mult, din cauza serviciului, a sănătăţii, a situaţiei familiale sau altor motive", a declarat unul dintre oamenii de ştiinţă, Lena Johansson. După cum transmite ziare.com, cercetătorii au studiat şi intervievat 1415 femei, prima oară în 1968, când acestea aveau vârste între 38 şi 60 de ani, apoi în 1974, 1980, 1992 şi 2000.

Pe durata celor 35 de ani ai studiului, 161 dintre participante au dezvoltat Alzheimer. Riscul de a suferi de această boală a fost calculat că fiind cu 65% mai mare la femeile care s-au declarat stresate în anumite perioade ale maturităţii. Pentru femeile stresate la fiecare din investigaţii, riscul de a dezvolta boală a fost dublu. "Este primul studiu care stabileşte o legătură între stresul de la maturitate şi demenţa de la bătrâneţe. Datele confirmă descoperirile făcute în studiile pe animale, conform cărora stresul creşte riscul de infarct şi de hipertensiune", a afirmat Johansson. Adulţii care se confruntă cu stresul sunt mai expuşi la demenţă, în special la Alzheimer, la bătrâneţe, arată un studiu al cercetătorilor suedezi. Studiul, realizat de cercetătorii Academiei Sahlgrenska de la Universitatea din Goteborg, este primul care semnalează o legătură între stres şi demenţă, potrivit thelocal.se.

"Stresul a fost definit prin iritare, tensiune, nervozitate, anxietate, frică sau insomnie, timp de o lună sau mai mult, din cauza serviciului, a sănătăţii, a situaţiei familiale

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum o ora
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 6 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum o ora
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum o ora
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

Un mormânt regal vechi de 3.700 de ani a fost descoperit în sudul Egiptului

G4Media acum 45 minute
O misiune arheologică egipteano-americană a descoperit un mormânt regal ce datează din A Doua Perioadă Intermediară a Egiptului (1650 î.Hr. – 1550 î.Hr.) în provincia Sohag din sudul acestei ţări, a anunţat Ministerul egiptean al Turismului şi Antic

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum 16 minute
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°