Nu suntem singura ţară din Europa care a fost lovită de inundaţii anul acesta. În Polonia, 25 de oameni au murit şi 23.000 de persoane au fost evacuate. Pierderile economice au fost evaluate la 2,5 miliarde de euro.
În sudul Franţei s-au înregistrat cele mai grave inundaţii din ultimii 140 de ani. Bilanţul: 25 de decese, 1.000 de persoane evacuate. În Ungaria, puhoaiele au depăşit nivelul-record atins în 1975. 18 oraşe şi sate au fost evacuate integral. Inundaţiile au mai făcut victime şi în Austria, Cehia, Serbia, Slovacia şi Ucraina.
Ce ne face pe noi cu adevărat unici nu este dimensiunea diluviului, nu sunt nici dramele celor loviţi de tragedie, ci modul în care reacţionează cei care nu sunt afectaţi direct, spectatorii: văicăreala, vacarmul, patetismul împins la limita suportabilităţii, lipsa de luciditate, sumele infime donate pentru sinistraţi. Ce ne îngenunchează pe noi nu este apa, ci combinaţia apocaliptică de neputinţă, delăsare, minciună, hoţie şi politicianism iresponsabil care însoţeşte orice catastrofă naturală ce loveşte România. De acolo vine prăpădul.
Da, unii dintre cei cărora le-au fost inundate casele poate s-au aventurat şi au construit în locuri cu risc mare de a fi atinşi de eventualele viituri. Însă, de multe ori, chiar şi în astfel de cazuri, problema este incapacitatea autorităţilor de a impune reglementări stricte care să interzică ridicarea de locuinţe în astfel de zone. Cu atât mai mult, când vorbim despre sate întregi scufundate sub 3 metri de apă, vina şi soluţiile nu mai pot fi plasate individual.
Răspunderea pentru a semnala iminenţa repetării unor astfel de tragedii în viitor revine primarului localităţii sau consiliului local, dar banii, soluţiile tehnice, urmărirea realizării proiectului de îndiguire sunt treaba administraţiei centrale. Aşa cum vina pentru inundaţiile petrecute în zone în care, nu cu mult t
