Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a transformat o investiţie de 600 de milioane de euro o comună dobrogeană cu 1.000 de locuitori în capitala vântului

Publicat in Ziarul Financiar, luni 5 iulie 2010 ·

Până în septembrie, cehii de la grupul energetic CEZ vor termina de instalat şi cele 24 de turbine eoliene care mai lipsesc pentru a finaliza parcul eolian de la Fântânele, moment în care este de aşteptat ca toate cele 139 de turbine ale proiectului să fie în funcţiune.

Practic, investiţia de peste 600 de milioane de euro a transformat Fântânele, o comună dobrogeană de care puţin auziseră, în cel mai fierbinte loc când vine vorba de energia verde, iar majoritatea sătenilor simt acest lucru.

"Se aude aşa un fâşâit când merg, dar nu mă deranjează. Am auzit că energia va fi mai ieftină cu 30%. Oricum pentru noi este un lucru bun că avem acum dispensar, canalizări, străzi. În plus, cei care au dat terenul iau cam 150 de milioane de lei (vechi - n.r.) pe an. E ceva! La mine nu a bătut vântul aşă că nu am închiriat niciun teren, dar este bine. Au angajat multă lume din Fântânele. Poate or mai face şi turbinele astea ceva răcoare", spune unul dintre cei aproximativ 1.000 de locuitori ai comunei Fântânele.

Lucrările la parcul eolian de la Fântânele au început în urmă cu circa un an şi probabil că ar fi fost finalizate până acum dacă nu ar fi fost iarna atât de grea de anul acesta care practic a blocat construcţiile. Specialiştii spun că este imposibil să ridici la înălţimea de o sută de metri, atât cât are o turbină, componente care la rândul lor măsoară cam 50 de metri. Astfel, acum sunt montate 115 de "mori de vânt."

"Care şi-au dat terenul, toţi au acum ţiglă nouă pe case. Mergeţi de vedeţi. Nu ştiu cum se face, dar parcă numai la ăia cu bani bate vântul. La mine nici păduchii nu se adună. Ar fi tare bine să aibă fiecare locuitor câte o turbină", mai spune o localnică puţin dezamăgită de faptul că nici pe terenul ei nu s-a montat o turbină.

"Avem acum asfalt şi pe câmp"

Lângă o casă cu ţiglă nouă se afla şi un teren de fotbal nou-

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de urs. Victimele sunt o fată însărcinată și un bărbat de 68 de ani

Ziare.com acum 4 ore
Două persoane sunt grav rănite după ce au fost atacate de un urs, în localitatea Crizbav din județul Brașov. Este vorba despre o fată de 14 ani, însărcinată în 6 luni şi despre un bărbat de 68 de ani. Ambii au multiple răni şi sunt transportaţi la s

Hezbollah anunță o „reglare deschisă de conturi” cu Israelul

Ziare.com acum 5 ore
Numărul doi al Hezbollah, Naim Qassem, a declarat duminică, 22 septembrie, că mişcarea islamistă libaneză intră într-o ”nouă fază” în bătălia pe care o duce împotriva Israelului de la începutul războiului în Fâşia Gaza, relatează France Presse. „Am

Premierul Netanyahu: Doar jumătate dintre ostaticii israelieni din Gaza mai sunt în viață

Libertatea acum 3 ore
În cadrul unei ședințe cu ușile închise a Comisiei pentru Afaceri Externe și Apărare a Knesset-ului de duminică, premierul Benjamin Netanyahu le-a spus parlamentarilor israelieni că doar jumătate din cei 97 de ostatici ținuți de Hamas în Fâșia Gaza

Vatmanul implicat în accidentul mortal din București nu consumase droguri, afirmă INML. Cum s-ar explica eroarea aparatului DrugTest

Ziare.com acum 6 ore
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectuate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Max Verstappen, fără victorie și după Marele Premiu de Formula 1 de la Singapore. Sunt deja opt curse în care nu a câștigat

HotNews acum 6 ore
Britanicul Lando Norris (McLaren), plecat din pole position, a încheiat învingător duminică în Marele Premiu de la Singapore, etapa a 18-a a Campionatului Mondial de Formula 1, pe circuitul urban Marina Bay (4,94 km), fiind urmat de olandezul Max Ve

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

12 persoane au fost arestate în Iran, fiind acuzate de colaborare cu Israelul

Mediafax acum 4 ore
Gardienii Revoluţiei au adăugat că cei 12 au fost arestaţi în şase provincii iraniene diferite, dar nu au precizat când. „Deoarece regimul sionist şi susţinătorii lor occidentali, în special Statele Unite, nu au reuşit în obiectivele lor sinistre îm

LaLiga: Andrei Raţiu, assist la meciul Rayo Vallecano – Atletico Madrid, scor 1-1

News.ro acum o ora
Fotbalistul echipei Rayo Vallecano, Andrei Raţiu, a reuşit un assist la meciul de duminică seară cu Atletico Madrid, terminat la egalitate, în deplasare, scor 1-1, în etapa a şasea a campionatului Spaniei. Raţiu a pasat decisiv pentru Palazon, în mi

O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM e în faza finală de prototip industrial la Cugir: „Sunt șanse foarte mari să treacă testările” | VIDEO

Libertatea acum 5 ore
O armă de asalt care funcționează pe principiul AKM se află în faza finală de prototip industrial la fabrica de la Cugir. A mai existat modelul din anul 2018, iar prototipul din 2021 se află în prezent în faza finală de testare pentru a fi omologat

Atac cu bombă asupra unui convoi cu ambasadori străini, în Pakistan. Un polițist a fost ucis

Ziare.com acum 6 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţer de poliţie din distri

Vremea

București
acum

17°
lun.

16°/27°
mar.

17°/28°
mie.

18°/30°
joi

19°/28°
Iasi
acum

14°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

16°/26°
joi

16°/25°
Constanta
acum

16°
lun.

16°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

13°
lun.

13°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/23°
joi

15°/27°