Bursa de la Bucureşti (BVB) a înregistrat vineri creşteri consistente, pe fondul unor rulaje ridicate, date însă de mai multe tranzacţiii deal care au urcat lichiditatea pieţei la 33,5 mil. euro. Exceptând aceste transferuri, tranzacţiile din piaţă au fost reduse. Indicele BET a urcat în ultima şedinţă a săptămânii trecute cu 2,7%, în timp ce SIF-urile s-au apreciat în medie cu 4,2%. Indicele general al pieţei BET-C a adăugat 2,1%.
Brokerii spun că aprecierea cotaţiilor din piaţă vine să reducă din decalajul consemnat de piaţă în perioada anterioară, când Bursa s-a depreciat mai puternic faţă de celelalte pieţe din regiune.
"În ultima perioadă am asistat la o decorelare a bursei locale faţă de cele internaţionale din cauza factorilor interni, respectiv majorarea TVA, deprecierea cursului de schimb şi incertitudinea privind tranşa de la FMI, care au condus anterior la scăderi mai mari decât pe extern, iar acum s-a recuperat acest decalaj", spune Rareş Nilaş, directorul general al societăţii de brokeraj BT Securities.
Bursele externe au continuat să atingă noi minime anuale în ultimele şedinţe, în timp ce Bursa a consemnat vineri a treia zi de creştere.
De cealaltă parte, indicele BET continuă să înregistreze o depreciere semnificativă faţă de maximele din aprilie, de circa 19%, peste cea a pieţei americane, redată de indicele S&P 500, care se află în prezent cu 15% sub maximele atinse în urmă cu câteva luni.
Titlurile SIF Oltenia (SIF5) au fost cele mai tranzacţionate vineri, acestea urcând cu 5% pe un rulaj de 3,6 mil. lei, urmate de titlurile SIF Moldova (SIF2), care au câştigat 3,7%.
Acţiunile bancare BRD Societe-Generale (BRD) şi Banca Transilvania (TLV) au adăugat 2,9% şi respectiv 0,9%, o creştere semnificativă, de 3,3%, fiind consemnată de titlurile Petrom (SNP), însă pe fondul unui rulaj extrem de scăzut.
Titlurile BVB a