Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt severineni au obținut nota maximă la BAC

Publicat in Adevarul, luni 5 iulie 2010 ·

Din acest punct de vedere, cel mai performat liceu este Colegiul Național Traian, cu șase medii de 10. Cu toate astea, gradul de promovabilitate este în scădere față de anul trecut, când s-a înregistrat un procent de 98%

Inspectoratul Şcolar Judeţean(ISJ) Mehedinţi a centralizat rezulatele finale ale examenului de bacalaureat, sesiunea 2010. În Mehedinţi, peste 3000 de elevi au susţinut, anul acesta, examenul, iar gradul de promovabilitate este de 82,76.

“Azi-noapte, în jurul orei 1, am transmis datele centralizate către unităţile de învăţământ”, ne-a spus inspectorul şcolar general, Emil Mirică.

Potrivit rezulatelor centralizate de către ISJ Mehedinţi, opt dintre participanţi au obţinut media finală 10. Dintre elevii care au obținut, anul acesta, nota maximă, șase sunt de la liceul Traian, iar ceilalți doi, de la liceul Gheorghe Țițeica. În afara Severinului, cea mai mare notă a fost obținută la Grupul Școlar Halânga, 8,95.

Anul trecut, Mehedințiul a fost pe primul loc

La examenul de anul trecut, județul Mehedinți s-a clasat pe primul loc la nivel de țară, cu un procent de promovabilitate de 98%. Acum, acest procent este în scădere, însă lucrurile s-ar putea modifica ușor, în urma contestațiilor.

La nivelul județului, anul acesta au fost depuse peste 600 de contestații, dintre care cele mai multe sunt la disciplina limba română, 288. Urmează matematica, cu 156, biologia, cu 87 și fizica, cu 39 de contestații.

„Mâine și miercuri vor fi rezolvate toate contestațiile, după care vom avea rezultatele finale și complete”, a mai spus inspectorul școlar general, Emil Mirică.

În Mehedinți au fost organizate 11 centre de examinare, dintre care 8 în Drobeta Turnu Severin, unul în Orșova, unul în Halânga și unul în localitatea Șimian.

Constanţa: Fiica afaceristului Vasile Sponti a luat bacalaureatul cu nota 10

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 4 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 3 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 5 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 10 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 7 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 7 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Vremea

București
acum

-4°
joi

-10°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-5°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-7°
joi

-7°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°