La scurt timp după meciul Germania - Argentina, am constat că tastatura calculatorului meu se stafidise iar din hard disk crescuse un plop uscat. E greu să te priveşti într-o oglindă unde îţi ies la iveală toate defectele. Argentina este imaginea noastră: ceva talent din naştere grefat pe nişte corpuri nu tocmai impunătoare, poftă de nenumărate planuri şi dispreţ total pentru punerea lor în practică, conducători meşteri la discursuri importate de la Fidel Castro, simpatici la bine şi paralitici la greu. Oglinda este Germania. Moarte tuturor pasiunilor meridionale. Şi la ei fotbalul este un spectacol, dar unul de matematică şi fizică. Pentru fiecare şut există o teoremă şi fiecare pasă este rodul unei formule învăţate la antrenament. Hibridul perfect între om şi robot. M-am convins că într-o lume în care există < ei >, nu prea e loc pentru < noi >, sau dacă se găseşte ceva, este într-un colţişor întunecat, igrasios unde ai întodeauna drept partener săracia. Mai aveam o speranţă, dar Schweinsteiger şi prietenii lui i-au dat 4 pumni în cap şi au trimis-o acasă. Recunosc că a trebuit să consult trei surse pentru a fi sigur că scriu corect numele băiatului, aşa că oricât de bun ar fi, nu are nicio şansă să ajungă să fie idolul copiilor cu o asemenea înşiruire de litere. Cu un asemenea fotbal nemilos cu formele de fantezie, germanii sunt în acest moment favoriţi pentru cucerirea trofeului. Nu am nimic cu ei, dar ca orice om trecut de o anumită vârstă mă simt dezarmat în faţa unor maşini foarte complicate. Spania, adversara din semifinale pare într-o serioasă scădere de viteză faţă de acum 2 ani, doar norocul şi inspiratul David Villa ajutând-o să treacă de Paraguay. Cum multe calcule au fost infirmate până acum, aştept o finală Spania - Uruguay, în memoria şi onoarea celor care în 1492 părăseau portul Palos de la Frontera cu dorinţa de a găsi un drum şi care în final au of