Şapte zile: Târg de Carte, film, teatru şi muzică
Dacă e să fim corecţi-corecţi, cartea a păcătuit faţă de poezie. A păcătuit prin aroganţă, făcând să se uite sensul expresiei "poezie lirică". Poezie lirică însemna, de fapt, poezie acompaniată la liră.
În toată antichitatea şi, mai târziu, în Evul Mediu, poezia era transmisă prin cântec, trubadurii, truverii şi menestrelii luând locul aezilor şi înlocuind lira cu lăuta. O dată cu tiparul lui Gutenberg, aceştia din urmă au început, încet-încet, să se stingă, până la dispariţia totală.
Poezia a fost "zidită" de vie în tipărituri, cartea devenind etalon, fetiş şi sistem de referinţă. Poezia s-a revoltat prima dată prin apariţia "menestrelului" Tudor Gheorghe, care, la sfârşitul anilor '60, a refăcut coaliţia muzică-poezie, cu diferenţa că lira sau lăuta a devenit chitară.
A urmat explozia fenomenului folk şi transformarea irevocabilă a poeziei în spectacol public. S-a întâmplat un fenomen similar, dar invers, schismelor religioase. În loc să se dezbine, muzica şi poezia s-au reunit uluitor, prin Cenaclul Flacăra. A doua "anti-schismă" a fost festivalul Folk You!, care a zidit din nou cărămizile risipite ale folkului, într-o nouă construcţie conceptuală.
A treia "anti-schismă" va fi (sau ne dorim să fie) Mişcarea de Rezistenţă - Folk You! din vara aceasta. Noua dimensiune a unirii, a împăcării culturale totale, va fi Târgul de carte "Biblioteca Pentru Toţi", parte integrantă a Mişcării de Rezistenţă.
Cartea, atât de marginalizată în lumea contemporană românească, primeşte o mână întinsă de la muzica folk şi se înrolează, la rândul ei, într-o misiune comună. Timp de o săptămână, începând din 12 iulie, editurile - 16 la număr - vor putea să se exprime liber pe cel mai neconvenţional spaţiu posibil: la Vama Veche, pe plajă.
Dacă tot a