Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"China" pîndeşte postul lui Ando » "Ca antrenor aş fi insuportabil!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 5 iulie 2010 ·

Andrei Mărgăritescu crede că ar fi cel mai urît tehnician din Liga I.

- Andrei, din renegat şi pus pe lista de transferuri, ai ajuns în situaţia ca Dinamo să nu te lase să pleci. Ce s-a întîmplat între timp?

- Şi pentru mine a fost o surpriză, nu credeam că voi mai continua după "episodul Cluj". Dar, aşa cum au spus domnii Borcea şi Badea, probabil că am mai multe bile albe decît negre, de asta am şi fost păstrat.

- Mai are Andrei Mărgăritescu ceva de demonstrat?

- Cred că şi prin evoluţiile mele din finalul sezonului am arătat că nu-mi lipseşte devotamentul, că joc cu sufletul pentru Dinamo şi că nu am nimic contra clubului.

"Dacă eram în locul lui Ţălnar, nu pleca nimeni!"

- Dacă te-ai pune în locul lui Ţălnar şi ar fi plecat jucătorii din cantonament, cum ai fi procedat?

- Nu plecau niciodată dacă eram eu antrenor! Făceam tot posibilul să nu plece. Dacă se întîmplă aşa ceva, înseamnă că e o problemă cu mine ca antrenor, iar asta ar trebui să-mi dea de gîndit.

- Dar te-ai vedea peste cîţiva ani pe banca tehnică?

- Mi-ar plăcea mult. Ca jucător mă consum mult, îţi dai seama cum aş suferi pe bancă? E clar că n-aş avea linişte în familie. E responsabilitate mare, plus intensitatea crescută. Ştii cum aş fi? Exact cum spunea Dan Petrescu. Adică nu m-ar suporta nimeni, aş ajunge să nu vorbească nimeni cu mine.

- De ce spui asta?

- Păi, sînt pricinos, nu suport să pierd. Am plîns de multe ori cînd am pierdut. (rîde) Gîndeşte-te că la unele miuţe, la antrenamente, ne certăm mai rău ca la meciuri.

- Cum a fost experienţa din Rusia, la Terek?

- Plecasem pentru prima dată, eram printre străini şi credeam că un salariu mai bun va rezolva celelalte probleme. După o săptămînă în Rusia îmi venea să renunţ la toţi banii din lume şi să vin acasă. Îmi spusese şi Cătălin

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 33 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 44 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 48 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum 59 minute
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Zelenski spune că el şi Trump lucrează la un „mega-acord”: SUA ar urma să cumpere drone din Ucraina

News.ro acum o ora
Preşedintele Donald Trump şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski iau în considerare un acord care prevede achiziţionarea de către Washington a unor drone ucrainene testate pe câmpul de luptă în schimbul achiziţionării de arme din SUA de către

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°