Puterea de a decide, statusul social, dorinţa de independenţă personală şi de a avea venituri cât mai mari îi determină pe mulţi să-şi dorească funcţii de conducere. Românii sunt atraşi în continuare de mirajul şefiei. Mulţi visează chiar la afacerea lor, sperând să fie mereu propriii lor şefi.

Ciprian lucrează de aproape zece ani în comunicare şi relaţii publice. Îi place meseria lui şi multă vreme nu s-a gândit să „vâneze" un post de şef. Era mulţumit cu poziţia pe care o avea - una de executant -, atât timp cât superiorii nu îi erau ostili şi-şi făceau bine treaba. Numai că, în urmă cu vreo doi ani, Ciprian şi-a schimbat radical atitudinea.

Afaceriştii români din Italia, de zece ori mai numeroşi decât în 2003

Românii şi bulgarii, cei mai săraci europeni

Şeful său a plecat din ţară, iar în firmă începuseră să circule tot soiul de zvonuri despre potenţialii candidaţi la şefie. „Am stat şi m-am gândit că, decât să vină un şef incapabil, mai bine mă lupt eu pentru funcţia de conducere", ne-a explicat Ciprian schimbarea sa de atitudine. Deşi a încercat la momentul respectiv să ajungă şef, nu a reuşit. Dar nu a abandonat ideea. În urmă cu mai puţin de un an, a fost avansat în funcţie, iar acum recunoaşte că-şi doreşte mai mult. „E mai bine să-ţi revină ţie decizia. Chiar dacă ai o responsabilitate mai mare. Sunt etape şi etape în viaţă.

Acum a venit rândul meu", argumentează bărbatul. Spre deosebire de Ciprian, Luiza abia a terminat un master în finanţe şi, deşi nu a lucrat decât în perioada facultăţii, îşi doreşte să revină în câmpul muncii direct într-un post de conducere. De ce? „Am învăţat mult şi sunt convinsă că pot să fac faţă. Şi nu văd de ce aş primi ordine de la o persoană cu mai puţine studii decât am eu", afirmă Luiza, adâugând că, din punctul ei de vedere, experienţa profesională „nu ţine atât de mult de practică".