* autorul Ion Ţurcanu a cercetat cu atenţie problemele din jurul Basarabiei
"Istoria contemporană ilustrată a românilor", realizată de Ion Ţurcanu din Republica Moldova, a fost lansată la Muzeul Brăilei în prezenţa directorul instituţiei, dr. Ionel Cândea. Acesta este al doilea volum ce urmează după "Istoria ilustrată a românilor", carte ce prezintă cercetările realizate de Ion Ţurcanu pentru perioada de la apariţia poporului român până la 1918. Prof. univ. dr. Ionel Cândea a subliniat importanţa apariţiei volumului în contextul în care istoria ocupă un loc din ce în ce mai puţin important în şcoală, iar noul context european impune anumite limite în prezentarea evenimentelor istorice, care, în final, vor duce către falsificarea istoriei. "Pentru mine aceasta este o carte aparte. Orice istoric visează să scrie o sinteză în care să reflecte cunoştinţele şi convingerile sale. Am ales acest mod de prezentare a informaţiilor, bazat pe ilustraţii, nu din dorinţa de a fi la modă, ci pentru că eu consider că ilustraţia este o foarte importantă sursă istorică, pentru că ea face textul mai credibil, mai interesant, mai atractiv. Îmi doresc ca această carte, tipărită într-un tiraj de 1.000 de exemplare, să ajungă în universităţile româneşti, dar şi în cele din Republica Moldova, ca să aibă acces şi concetăţenii mei la istoria românilor. La Chişinău se studiază istoria integrată, se pun toate talmeş-balmeş de elevul nu mai înţelege nimic. Un alt motiv pentru care am vrut să public această carte a fost acela că, deşi s-au făcut multe sinteze de istoria românilor în România, Basarabia a avut întotdeauna un loc modest, a fost prezentată într-o manieră generală. Eu cred că am depăşit acest lucru şi astfel cititorul poate să vadă cum au evoluat cele două lumi româneşti, unitatea acestui proces", a precizat Ion Ţurcanu. La rândul său, dr. Ionel Cândea a precizat că volumul