Traian Băsescu va reapărea joi la orele 21.oo la TVR, într-o ediţie specială. Schimbarea directorului TVR aduce cu sine prima apariţie de anul ăsta a preşedintelui la postul public.
În acelaşi timp, Traian Băsescu simte tot timpul presa ca pe un ghimpe (asta şi e, e rolul ei, dar trebuie să te descurci). “SPP, daţi presa din faţa mea, vreau să văd militarii” (sursa aici). Adăugăm obsesia (deja) cu Vântu, cu jurnaliştii care-l atacă pentru că sînt “puşi” etc.
Ce mi s-a părut nou în patologia puterii a fost acel “minţi” adresat un femei care spunea ceva despre bani furaţi de la dig. Strigătul “minciună” plus piruete de mascul furibund prin curte făcute de preşedinte, iată o imagine adevărată a destabilizării şi vulnerabilităţii. Mîna pusă în umărul femeii, acuzaţia repetată de minciună. eu spun că e psihanalizabil şi că nu e deloc plăcut rezultatul. Nu mă aşteptam ca beţia puterii să aibă efecte atît de previzibile. Chiar nu.
Nu doar presa minte. Acum mint toţi cei din faţă dacă te contrazic. Iar la TVR, în buletinele de ştiri deja contestatarii sînt tăiaţi cu grijă la montaj. Pentru că oricum mint. Deci ne revedem la TVR. Vom avea tăiate ouăle care zboară spre premier la ştirile publice şi vom avea tuşe groase şi caricaturale la “duşmanii” privaţi. Între cele două extreme, aerul mediatic devine şi mai greu respirabil.
Între timp, “modelul” Sarkozy lucrează cu spor pentru posturile publice franţuzeşti – a desemnat un preşedinte, în sfîrşit. Vă ajută cu ceva dacă vă spun că nici acolo nu e deloc în regulă ce se întîmplă?
Traian Băsescu va reapărea joi la orele 21.oo la TVR, într-o ediţie specială. Schimbarea directorului TVR aduce cu sine prima apariţie de anul ăsta a preşedintelui la postul public.
În acelaşi timp, Traian Băsescu simte tot timpul presa ca pe un ghimpe (asta şi e, e rolul ei, dar trebuie să te descurci). “SPP, daţi pr