Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţiul, la un pas de un imens dezastru urban

Publicat in Romania Libera, luni 5 iulie 2010 ·

Un dig înalt de un metru şi jumătate şi lung de 4,5 kilometri a fost soluţia găsită de autorităţi pentru salvarea oraşului Galati. Lucrările au început duminică noapte. Sunt aproximativ 200 de oameni care au început să pună saci pe faleza Dunării.

Potrivit Realitatea TV, ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a cerut ca digul să fie înălţat cu sprijinul pompierilor, jandarmilor şi militarilor din mai multe judeţe. "Dimineaţă aşteptăm încă 400 de pompieri din judeţele învecinate care n-au fost afectate de inundaţii. Mai aşteptăm şi lucrători de la MApN", a declarat purtătorul de cuvânt ISU Galaţi, Eugen Chiriţă.

La Galaţi au sosit jandarmi şi lucrători ISU din Capitală şi din judeţele Argeş, Dolj şi Prahova ca să lucreze la digul de protecţie a municipiului, iar Poliţia a oprit traficul în zonă.

"Odată îndiguit, obligăm un fluviu de mărimea Dunării să treacă printr-un jgheab. Natura ne-a demonstrat de foarte multe ori că acest lucru este imposibil. De fiecare dată, Dunărea va câştiga. Ceea ce se lucrează acum este maximum din ce putem face şi suntem efectiv la mâna lui Dumnezeu", a spus viceprimarul din Galaţi, Nicu Ciumacenco.

"În condiţiile în care digul n-ar rezista, am inunda un sfert din Galaţi, asta înseamnă activităţile de la şantierul naval, portul, vama. Sunt aproape 12.000 de locuri de muncă în zonă, în jur de 45 de milioane de euro este pierderea zilnică şi în jur de 250 de milioane de euro, pierderile de proprietate din Galaţi. Cred că ar fi cel mai mare dezastru urban din România după cel de-al Doilea Război Mondial", a precizat viceprimarul din Galaţi, Mircea Cristea.

Voluntari din toată ţara au venit să dea o mână de ajutor. "Suntem voluntari şi vrem să ajutăm cât mai mult. Suntem veniţi din mai multe judeţe, Prahova, Ilfov, Braşov", a spus un voluntar.

În cazul în care digul nu va face faţă, autorităţil

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 49 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°