Înaintea semifinalelor Cupei Mondiale, e momentul enunţării unui paradox: turneul final la care Brazilia şi Argentina - asimilate clişeistic fotbalului exuberant şi creativ - sunt evocate post-mortem înainte de finală, iar vedetele Messi, Kaka, Rooney şi Torres nu înscriu, dar o face fundaşul Friedrich, e de o neasemuită frumuseţe. Sursa: EVZ
Ediţia sud-africană a izbutit să facă fotbalul real la fel de interesant precum cel virtual, acela jucat în imaginaţia microbiştilor sub semnul lui "ce s-ar fi întâmplat dacă": ghanezul Asamoah şi paraguayanul Cardozo n-ar fi ratat câte un penalty decisiv, uruguayanul Suarez nu se confrunta cu suspendarea, după ce s-a sacrificat pe linia porţii pentru binele colectivului, s-ar fi pus golul englezului Lampard, brazilianul Felipe Melo se limita la pasa de gol din meciul cu Olanda…
E evident că antrenorul german Jogi Löw nu poate asigura în spaţiul tehnic un oneman-show precum cel prezentat de Diego Maradona, fostul uriaş fotbalist care s-a crezut antrenor, venind din ţara care trăieşte şi respiră fotbal. Probabil că italienii au drep tate să constate, după sferturile de finală, că au plecat toate superstarurile - "fuori le tutte grandi stele".
Rămân însă lecţiile de contraatac ale "fiilor imi granţilor" din "inter naţionala" Germaniei, echipa care zdrobeşte Anglia şi Argentina la diferenţe de PlayStation, mutând "Oktoberfest"-ul în plin iulie. E limpede că "fluieraşii" şi purtătorii de fanion au făcut praf acest Mondial, determinându-i pe conservatorii de la International Board să se gândească la un joc în care fiecare fotbalist e "marcat" de un arbitru.
Însă fară aceste erori umane n-am fi descoperit una dintre marile "vedete" din Africa de Sud, "centralul" din Guatemala care n-a anulat penalty-ul Paraguayului fiindcă se in trase în spaţiul de pedeapsă, dictând peste un minut repetar