* lotul echipei CF Brăila se reuneşte astăzi sub comanda lui Daniel Timofte, la ora 17.00, la stadionul Municipal * în această după-amiază demarează pregătirile şi handbalistele pregătite de Alexandrina Soare
Astăzi, formaţiile echipelor brăilene care fac performanţă în handbal, CF Brăila şi, respectiv, HC Dunărea, încep pregătirile în vederea sezonului competiţional 2010-2011.
După trei campionate în Liga a III-a, CF Brăila a reusit en fanfare să revină în cel de-al doilea eşalon fotbalistic al ţării şi, după o scurtă, dar binemeritată vacanţă, astăzi, la ora 17.00, lotul se reuneşte la stadionul Municipal în vedera demarării pregătirilor pentru campionatul ce va începe la începutul lunii august.
Pentru a proteja terenul de joc după ploile care au căzut în ultima vreme, antrenamentele se vor derula pe terenul Chimia din staţiunea Lacu Sărat. Nu sunt modificări nici în lot şi nici la conducerea tehnică, Daniel Timofte, cel care a promovat echipa fanion a oraşului, având în continuare girul conducerii clubului.
Un lucru este însă sigur: în această vară, CF Brăila se va întări cu câţiva jucători pentru a face faţă onorabil în eşalonul în care a promovat.
"Astăzi toţi jucătorii care au susţinut campania de promovare vin la Municipal şi, în cel mai scurt timp, va trebui să definitivăm lotul pentru sezonul următor. Abia după ce vom stabili componenţa acestuia, vom începe pregătirea propriu-zisă. Vrem să întărim lotul pe posturile deficitare. Vor veni jucători în probe, însă de acest aspect se va ocupa antrenorul Daniel Timofte", a declarat Adelin Soare, preşedintele Consiliului de administraţie al CF Brăila.
Handbalistele vin după o vacanţă de o lună, timp în care s-au relaxat după un sezon competiţional stresant, încununat însă de un succes pe ultima sută de metri, printr-o califcare în cupele europene.
Cu excepţia unguroaic