Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni seară într-o conferinţă de presă susţinută la Zalău că duşmanul PSD şi al ţării îl reprezintă "Băsescu şi democrat-liberalii", el criticând şi comportamentul şefului statului faţă de sinistraţii din Moldova. "PDL este un partid fascist, fără nicio regulă a democraţiei, cu un lider suprem - Traian Băsescu. Dacă el zice să ne omoare pe toţi, ne omoară pe toţi. Duşmanul nostru ca partid şi ca ţară e Băsescu şi democrat-liberalii", a declarat Victor Ponta, citat de Mediafax.
Acesta a spus că foloseşte un limbaj dur la adresa şefului statului pentru că, într-adevăr, crede că aceste cuvinte îl caracterizează pe Traian Băsescu şi PDL. "Traian Băsescu a scos România de pe şina unei dezvoltări normale. În 2004, România era pe un drum bun, care trebuia urmat, cu NATO şi UE, dar acum nu este bine ce se întâmplă. Nu există nicio persoană care îl contrazică pe Băsescu, el este împotriva presei, împotriva Parlamentului, a tuturor. Unde aţi mai văzut aşa ceva într-o ţară democrată? Chiar cred că Traian Băsescu reprezintă un foarte mare rău pentru ţară", a afirmat Ponta. El a adăugat că Băsescu le-a "mâncat" lui şi românilor zece ani din viaţă, pe care nimeni nu îi va putea da înapoi. "Ce vom moşteni noi va fi foarte rău şi ceea ce au cheltuit Băsescu şi Boc vor plăti copiii mei. Traian Băsescu este un duşman şi al propriului partid", a spus Victor Ponta.
Liderul PSD s-a referit şi la comportamentul pe care preşedintele Traian Băsescu l-a avut faţă de sinistraţii din Moldova, spunând că este inadmisibil ca un şef de stat să se ducă în mijlocul lor şi să îi certe pentru vina statului, pentru ce nu a făcut statul la timp. "Acesta este adevăratul Traian Băsescu, cel din ultimele zile, care strigă la oameni şi e dispreţuitor, jignitor, care îi tratează pe oameni ca pe nişte servitori. Poate că democrat-liberalii sunt servit