Dacă cineva te ia repede, cu siguranţă că nu vei şti cine e antrenorul Olandei, una dintre cele patru forţe ajunse în careul de aşi al Cupei Mondiale. Mulţi spun că în spatele necunoscutului Bert van Marwijk s-ar afla celebrul Johann Cruyff.
Dick Advocaat, Leo Beenhakker, Frank Rijkaard, Guus Hiddink, Ronald Koeman, Martin Jol, Louis van Gaal şi Marco van Basten sunt cei mai cunoscuţi antrenori olandezi ai momentului. Şi, totuşi, naţionala „lalelelor" este condusă la Mondiale de Lambertus „Bert" van Marwijk. Un antrenor aproape necunoscut, deşi pe cartea sa de vizită figurează câştigarea Cupei UEFA, acum aproape zece ani (2002), cu Feyenoord Rotterdam.
Van Marwijk are 58 de ani, iar cariera sa de jucător a fost legată de echipe fără nume din Olanda: Go Ahead Eagles, Alkmaar, Venlo, Fortuna Sittard şi Asent, ultima, din a doua ligă belgiană, reprezentând singura sa „ieşire" în afara graniţelor ţării lalelelor. Ca mijlocaş, a jucat aproape 400 de partide pe prima scenă şi a fost selecţionat o singură dată în naţionala Olandei, în 1975. De la 30 de ani, în 1982, s-a apucat de antrenorat, continuându-şi în paralel şi cariera de jucător, până în 1988. Echipele de tineret de la Maastricht şi Meerssen au reprezentat primele sale experienţe ca antrenor, primul său „nume" din meseria de tehnician fiind Fortuna Sittard. Practic, în anul 2000 începe cariera sa la nivel înalt, atunci când a preluat pe Feyenoord, cu care a reuşit să câştige Cupa UEFA (2002) şi să devină vicecampion al Olandei (2003). În 2004 pleacă la Borussia Dortmund, dar în cele două sezoane şi jumătate petrecute în Bundesliga nu reuşeşte să treacă de mediocritatea mijlocului clasamentului.
Se întoarce la Feyenoord (2007), cu care câştigă Cupa Olandei în 2008, cu câteva zile înainte ca, în vară, să devină antrenorul „portocalei", preluând banca tehnică de la Marco van Basten. Alături de el,