Criza a ajuns să lovească inclusiv în firmele care, cel puţin aparent, au avut o dezvoltare sănătoasă, fără un grad prea mare de îndatorare, dar cu datorii pe care clienţii nu mai pot să le plătească, motiv pentru care au început să aibă la rândul lor probleme de lichidităţi.

Grupurile mari îşi pot permite pentru o perioadă această situaţie. Spre exemplu, Marcel Bărbuţ, şeful producătorului de materiale de construcţie Adeplast, ia în calcul ca în perioada 2009-2010 să nu încaseze 10 milioane de lei de la clienţi, potrivit Business Magazin, dar o companie mai mică, care depinde de câţiva clienţi, îşi permite acest "lux"?

"Eu mă aflu într-o gravă situaţie: am livrat marfă în România la firme de telecomunicaţii, iar după 2-5 ani de afaceri aceste firme partenere au început să nu plătească facturi, bilete la ordin sau file cec. Este simplu: au văzut că se poate fura uşor, fără a primi o pedeapsă", spune un antreprenor din Oradea, care prin intermediul firmei Cable SRL pretinde că are sume de recuperat de la cel puţin zece furnizori. Omul de afaceri apreciază că actualele legi sunt prea blânde cu managerii şi acţionarii firmelor intrate în insolvenţă şi consideră că luarea unor decizii mai drastice ar putea debloca circuitul banilor.

"Legea insolvenţei este destul de dură cu debitorii de rea-credinţă, care obţin «protecţia» tribunalului fie în mod prematur, fie în mod abuziv", spune avocatul Gheorghe Piperea, coordonatorul firmei Piperea & Asociaţii, specializată în dosare de insolvenţă. "Chestiunea este, deci, nu de nivel legislativ, ci de aplicare a legii, adică de jurisprudenţă", apreciază avocatul, care admite că se practică protejarea de creditori prin procedura de insolvenţă, dar spune că "problema majoră este de a face diferenţa între debitorii cinstiţi şi cei de rea-credinţă".

În proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru combaterea evaziuni