Veniturile totale medii lunare ale unei familii din România au fost de 2.342 de lei pe gospodărie în primul trimestru al acestui an. Aproape 90% din aceşti bani au reprezentat cheltuieli pentru achiziţionarea de alimente şi bunuri şi plata impozitelor. Sursa: Razvan Petrescu
Veniturile băneşti au fost, în medie, de 1.912 de lei lunar pe gospodărie, adică de 660 de lei/persoană, iar veniturile în natură s-au ridicat la 429 de lei lunar pe gospodărie, reprezentând un venit pe membru de familie de 148 lei, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Cheltuielile totale medii ale populaţiei au fost, în intervalul ianuarie-martie 2010, de 2.071 lei lunar/gospodărie. Banii au fost cheltuiţi, în principal, pentru achiziţia de bunuri alimentare şi nealimentare, de servicii şi pentru plata impozitelor, a taxelor şi a contribuţiilor datorate administraţiei publice şi către bugetele asigurărilor sociale.
După acoperirea cheltuielilor curente, puţini români şi-au mai permis să facă investiţii de tipul cumpărării sau construcţiei de locuinţe, achiziţionării de terenuri şi echipament necesar producţiei gospodăriei, cumpărării de acţiuni. Aceste tipuri de cheltuieli “deţin o pondere mică în cheltuielile
totale ale gospodăriilor populaţiei”, potrivit INS.
Familiile din mediul rural au venituri mai mici comparativ cu cele din mediul urban. Astfel, o gospodărie de la sat a înregistrat venituri medii lunare de 646, 41 de lei, în vreme ce una din mediul urban a avut venituri medii de 940,11 lei.
Venituri medii lunare în funcţie de statutul ocupaţional al capului de familie: Salariat – 1.001,62 de leiAgricultor – 503,42 de leiŞomer – 475,57 de leiPensionar – 785,96 de lei
Cheltuieli medii lunare în funcţie de statutul ocupaţional al capului de familie:
Salariat – 872,95 de leiAgricultor – 48