Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua aplicatie cu cheltuielile deputatilor ascunde costurile reale ale parlamentarilor

Publicat in Ziua Constanta, luni 5 iulie 2010 ·

După ce a decis să schimbe forma în care se vor face publice declaraţiile de avere, conducerea Camerei Deputaţilor a schimbat, începând cu declararea cheltuielilor pe luna aprilie, şi detaliile legate de cheltuielile membrilor Camerei. Noua formă pe care a căpătat-o aplicaţia pe care au întocmit-o pentru publicarea cheltuielilor pe luna aprilie dă bătăi de cap. Cu excepţia cheltuielilor pe care deputaţii le-au efectuat cu birourile lor parlamentare, din circumscripţiile electorale, restul datelor sunt publicate fără a se atribui cheltuielile nominal, fiecărui deputat în parte. Din cei 12 deputaţi constănţeni, plus cei doi ai minorităţilor naţionale, Manuela Mitrea a cheltuit cel mai mult pentru întreţinerea cabinetului său - 10.924 lei, fiind urmată de şi Gheorghe Dragomir şi de democrat-liberalul Zanfir Iorguş, cu 10.513 de lei. La polul opus se situează pesedistul Matei Brătianu, care a folosit 9.939 de lei pentru cabinetul său. De altfel, cheltuielile de personal, dar şi cele privind bunurile achiziţionate pentru cabinetele parlamentare, sunt afişate cu precizarea colegiului uninominal, nu cu numelui fiecărui deputat constănţean în parte. În plus, în tabelul în care sunt prezentate toate cele zece colegii, Colegiile 2 şi 9 ale deputatului Mihai Lupu, respectiv a Antonellei Marinescu, pe lângă cheltuielile aferente colegiului lor, cu asterisc mai sunt prezentaţi 10.265 de lei pentru Colegiul 2 şi 10.924 de lei pentru Colegiul 9. Cât despre deplasările externe pe care le-au avut deputaţii în luna aprilie, doar deplasarea Antonelei Marinescu, de la Madrid din perioada 16 - 17 aprilie, este trecută în tabelele întocmite. Marinescu a efectuat deplasarea care a costat Camera Deputaţilor 4.052 de lei, la cea de-a zecea reuniune inter-parlamentară a energiei regenerabile (IPM 10), organizată de Forumul European pentru Energie Regenerabilă (EUFORES). De asemenea, fiecare d

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CN Aeroporturi Bucureşti: Avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă / A fost afectată în special zona de îmbarcare

News.ro acum 21 minute
CN Aeroporturi Bucureşti a anunţat că, miercuri, s-a înregistrat o avarie la sistemul de climatizare al Aeroportului Henri Coandă şi a fost afectată în special zona de îmbarcare.

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum o ora
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

România joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida are loc de la ora 19.00, la Frankfurt

News.ro acum 5 ore
Naţionala României joacă, miercuri, cu Slovacia, meciul decisiv pentru calificarea în optimi la Euro-2024. Partida din grupa E are loc de la ora 19.00, la Frankfurt. Meciul va fi transmis de Pro TV. Tot de la aceeaşi oră se va disputa şi partida Bel

Canadienii atacă decizia favorabilă României, în dosarul Roșia Montană. Gabriel Resources nu renunță să solicite despăgubiri de miliarde de dolari

Ziare.com acum 2 ore
Gabriel Resources, acţionarul majoritar al Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), dezvoltatorul proiectului minier aurifer omonim blocat, a decis să solicite, conform datelor analizate de Profit.ro, anularea deciziei favorabile României din procedur

Avertizări ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în 9 judeţe şi de caniculă în 9 judeţe şi în Capitală

Mediafax acum o ora
Sunt vizate de avertizarea de instabilitate atmosferică judeţele Bihor, Cluj, Alba, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse torenţiale, intensificări ale vântului (rafale în ge

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Mihai Precup (AMEPIP) a discutat la Tokyo despre promovarea investiţiilor între România şi Japonia. El a transmis şi că România poate deveni hub regional pentru reconstrucţia Ucrainei, context în care firme din cele două ţări ar putea colabora

News.ro acum o ora
Preşedintele Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) Mihai Precup a discutat, la Tokyo, la întâlnirea cu un grup de lucru al Global Business Investment Support Office, din cadrul Cabinetului Secret

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum 32 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă: Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi

News.ro acum o ora
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, afirmă miercuri, de Ziua Drapelului, că sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit România de astăzi. ”Sub culorile tricolorului stau poveştile tuturor celor care au construit Româ

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum o ora
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Vremea

București
acum

28°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

25°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

28°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°