Sudul litoralului stă, o dată în plus, sub zodia nefericită a distrugerii ecologice. La numai doi kilometri distanţă de Mangalia, într-o zonă despre care cotidianul nostru a mai scris în urmă cu ceva timp, un depozit ilegal de gunoi se ridică, pe verticală, pe zi ce trece. Semnalul de alarmă a fost tras, în urmă cu câteva zile, de către Asociaţia Drepturilor Civile din Mangalia, care a trimis Gărzii Naţionale de Mediu (comisariatele Bucureşti şi Constanţa) o sesizare prin care semnala dezastrul ecologic din zona intersecţiei Venus-Jupiter. Prim comisarul Gărzii de mediu Constanţa a răspuns asociaţiei că, drept urmare a sesizării, a înaintat primăriei Mangalia o adresă prin care instituţia trebuie să ia măsuri pentru igienizarea zonei.
La faţa locului, situaţia este cu mult mai gravă decât şi-o pot închipui atât mangalioţii, dar şi turiştii aflaţi în vizită la Herghelia Mangalia sau doar în tranzit pe lângă depozitul ilegal de gunoi (acesta se află la numai 20-30 de metri de singura şosea care leagă acum DN39 de staţiunea Venus).
Peisaj dezolant: WC-uri murdare, sticle şi doze de bere, alge putrezite şi gunoi menajer
Tone de alge în putrefacţie - semn că există operatori de plajă care nu s-au mai obosit să încheie contracte de salubrizare a acestora, preferând, poate, să considere algele drept „material biodegradabil" şi să le aducă aici -, mormane de resturi de materiale de construcţii, iarbă cosită şi depozitată în baloturi învelite cu grijă în saci de plastic, gunoi menajer cât cuprinde şi, deasupra tuturor, un miros greu ce întâmpină oaspeţii din sudul litoralului. Printre mormanele nesfârşite de gunoi poate fi văzut câte un grup de copii, localnici ai Hergheliei sau ai familiilor extrem de sărace ce s-au aciuat prin zonă.
Primăria Mangalia ne-a dat asigurări că situaţia va fi remediată cât de curând. Viceprimarul urbei, Ion Mincă, ce are î