Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucuresti: „Vara pe uliţă“, la Muzeul Satului

Publicat in Adevarul, luni 5 iulie 2010 ·

Tabăra de creaţie „Vara pe uliţă“, ajunsă la cea de-a 18 ediţie, îşi sărbătoreşte „majoratul“ printr-o amplă participare de meşteri populari şi de copii înscrişi la cursurile de arte şi de meserii tradiţionale

Peste o sută de copii şi părinţi au fost prezenţi la spectacolul de inaugurare, care a avut loc în această dimineaţă, de la ora 10.00, la Muzeul Satului. Printre invitaţii la festivitate s-au aflat actorii George Mihăiţă şi Marian Râlea şi ansamblul artistic de dansusi populare „Doina Oltului“.

De la mătasea bunicii la banala sfoară

Una dintre creatoarele populare, care participă de şase ani la „Vara pe uliţă“, este Palaghiţa Albu, din Bârlad. Ea îi învaţă pe cei mici să facă împletituri artistice din sfoară. „Toată viaţa am fost profesoară de matematică, dar după ce am ieşit la pensie m-am dedicat împletirii sforii, meşteşug tradiţional pe care l-am deprins în copilărie de la bunica mea. Ea creştea viermi de mătase şi făcea ţesături fine, din borangic şi mătase. Eu, în schimb, îi învăţ pe copii că şi din banala sfoară se pot face lucruri frumoase“, a spus artista.

Până pe 14 august, copiii care se vor înscrie la cursurile taberei de creaţie „Vara pe uliţă“ se vor putea iniţia în arte şi meserii tradiţionale, precum, pictura pe sticlă sau lemn, încondeiatul ouălelor, ţesutul la război, prelucrarea artistică a lemnului, confecţionarea măştilor populare etc.

Un modul de curs durează două săptămâni şi costă 200 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav la un telescaun din Spania. Zeci de persoane rănite, unele în stare gravă

Mediafax acum o ora
Un accident grav s-a produs sâmbătă la staţiunea de schi Astún din Pirineii spanioli, aproape de graniţa cu Franţa. Potrivit presei locale, cel puţin 30 de persoane au fost rănite, dintre care nouă sunt în stare critică, iar alte opt în stare gravă.

Agent de pază al Spitalului din Bacău, înjunghiat de un pacient recalcitrant

Ziua Constanta acum o ora
Un agent de pază al Spitalului Municipal Onești a fost înjunghiat de un pacient în vârstă de 71 de ani. Potrivit unui comunicat al IPJ Bacău din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat în vârstă de 71 de ani, din orașul Târgu Ocna, l-

Nicolae Oaidă, fost internaţional român, a murit la 91 de ani

Mediafax acum 45 minute
Federaţia Română de Fotbal a anunţat trecerea în nefiinţă a fostului internaţional Nicolae Oaidă, la vârsta de 91 de ani. Născut pe 9 aprilie 1933, Nicolae Oaidă şi-a început cariera de fotbalist ca junior la Steagul Roşu Braşov şi Locomotiva Braşov

A fost cutremur sâmbătă după amiază în România! L-ați simțit?

Ziua Constanta acum 22 minute
În ziua de 18 Ianuarie 2025, la ora 16:36:02 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.7, la adâncimea de 140.0 km. Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe

Pene de curent produse în zone extinse din Sudan, controlate de armată, după atacuri cu drone

News.ro acum 58 minute
Majoritatea zonelor controlate de armată din Sudan au fost cufundate în întuneric, sâmbătă, după ce Forţele de Sprijin Rapid (RSF), o grupare paramilitară, au efectuat atacuri cu drone asupra centralelor electrice, au declarat oficiali guvernamental

Șeful unei firme cu afaceri de miliarde în România a murit subit la 44 ani

Adevarul acum o ora
  Șeful marelui grup austriac de construcții Strabag (activ și în România) a murit. Klemens Haselsteiner avea doar 44 de ani. Decesul  a fost anunțat de companie într-un anunț urgent la bursă vineri seara târziu, potrivit RTL Aktuell 

Proteste anunțate de AUR azi în fața prefecturilor din țară, dar și în fața ambasadelor din diaspora

HotNews acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat că protestele vor continua și sâmbătă, 18 ianuarie, de la ora 14:00, în toată țara, după ce ÎCCJ a respins solicitarea lui Călin Georgescu prin care a contestat anularea alegerilor prezidențiale. Viner

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja: încă 150 de milioane de euro investiţi în sectorul energetic românesc

Mediafax acum o ora
„Vă anunţ că Ministerul Energiei lansează un nou apel de proiecte finanţate prin Fondul pentru Modernizare, pentru investiţii în capacităţi de stocare a energiei electrice (baterii). Apelul se desfăşoară sub forma unei proceduri de ofertare concuren

Doi judecători de la Curtea Supremă au fost împuşcaţi mortal în Teheran

Mediafax acum 2 ore
Acesta a declarat că atacatorul s-a sinucis după ce a deschis focul asupra judecătorilor în interiorul Curţii Supreme şi că o gardă de corp a unuia dintre judecători a fost rănită. Sistemul judiciar a identificat judecătorii care au fost ucişi ca fi

Ziua inaugurării lui Donald Trump. Oamenii influenți care vor fi prezenți

Libertatea acum o ora
Donald Trump se pregătește pentru a doua sa inaugurare, care va reuni personalități influente din lumea afacerilor, politicii și divertismentului, relatează BBC și Indiana Express.

Vremea

București
acum

sâm.

0°/6°
dum.

1°/8°
lun.

3°/10°
mar.

3°/8°
Iasi
acum

10°
sâm.

1°/10°
dum.

2°/8°
lun.

2°/11°
mar.

3°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/7°
dum.

3°/9°
lun.

4°/7°
mar.

6°/8°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/4°
lun.

-0°/6°
mar.

2°/7°
Feedback
Feedback