Autorităţile române nu fac decât să constate, în loc să reacţioneze. Din acest motiv, efectele inundaţiilor puteau fi limitate. Iată ce spune la RFI vice-preşedintele PNL, euro-parlamentarul Norica Nicolai. Ea precizează că va fi iniţiată o rezoluţie în favoarea României, în Parlamentul European.
Autorităţile române nu fac decât să constate, în loc să reacţioneze. Din acest motiv, efectele inundaţiilor puteau fi limitate. Iată ce spune la RFI vice-preşedintele PNL, euro-parlamentarul Norica Nicolai (audio).
"Da, categoric, puteau fi limitate, în măsura în care şi în urmă cu doi sau trei ani ne-am confruntat cu acelaşi fenomen. Dacă în această ţară am declanşa un proiect major de reabilitare a infrastructurilor şi de regularizare a albiei râurilor, pentru că avem deja identificate râurile care vor crea probleme, nu numai în acest an, probabil dacă va ploua, şi-n toamnă ne vom confrunta cu aceeaşi situaţie şi la anul, dar nu facem decât să constatăm şi să nu reacţionăm", declară Norica Nicolai.
Ea precizează că va fi iniţiată o rezoluţie în favoarea României, în Parlamentul European : "Noi putem accesa Fondul de Solidaritate, aşa cum s-a întâmplat şi cu Polonia şi Cehia. Vom iniţia în Parlamentul European o rezoluţie prin care să cerem sprijinul şi să declarăm ataşamentul Uniunii Europene faţă de România, asta însemnând în plan financiar dislocarea unor fonduri necesare reabilitării locuinţelor distruse şi a comunităţilor care au fost afectate în totalitate".
România suferă de sindromul "meşterul Manole", atunci când vine vorba de lupta cu inundaţiile. Această caracterizare plastică îi aparţine preşedintelui Universităţii Ecologice Bucureşti.
Mircea Duţu spune la emisiunea "Planeta Verde", la RFI că e nevoie de o strategie de lungă durată privind combaterea inundaţiilor.
"Se pare că avem acest sindrom al meşterului Manole, să ne placă