Campionatul Mondial se află la ora marilor deconturi. A sosit vremea pentru a se trage linie între echipele echipele bune şi formaţiile care sunt, sau redevin, mari. Primul duel, din nou tragem cu rindeau pe limba de lemn, aparent dezechilibrat aduce faţă în faţă Urguay şi Olanda. O dublă campioană mondială, răutăcioşii spun că nici nu se inventase fotbalul când Uruguay a devenit pentru prima oară regină, şi o dublă finalistă, mare campioană a ghinionului în anii 70. Dincolo de chestiuni mai puţin palpabile şi greu cuantificabile, avem şi nişte certitudini, se întâlnesc singurele echipe care au ajuns în această fază şi nu au cunoscut înfrângerea. Germania şi Spania nu se pot lăuda cu acelaşi lucru, în faza grupelor fiind puse la colţ, pe coji nucă de către Serbia respectiv Elveţia. Cum drumul a fost greu şi plin cu tot felul de capcane, ambele echipe au câte un soldat de bază reţinut în arestul cartonaşelor, De Jong de la batavi şi Suarez de la sud - americani. Dacă primii au pierdut un infanterist, ceilalţi se plâng amarnic că au rămas fără un lunetist de elită, care pentru binele trupei a devenit şi pălmaş, gest care i-a oferit cea mai nedorită zi liberă din carieră. Cum fără sacrificii nu pot fi construite marile edificii, cei doi îşi asumă penitenţa şi aşteaptă de la colegi să primească în dar o finală mare, la cea mică nimeni nu se gândeşte în acest moment. Oscar Tabarez, antrenorul Uruguayului a reconscut deschis că aşteaptă încă o lovitură magică a < Îngerului blond > Forlan, Bert Van Marwijk se abţine, mai ales că la el există mai mulţi jucători (Sneijder, Robben, Van Persie) capabili de gesturi tehnice izbăvitoare. Casele de pariuri arată o balanţă înclinată spre Olanda, dar după tot ce am văzut până acum cotele valorează mai puţin decât banii pariaţi. Cotele de la pariuri, nu ne referim la cele ale apelor Dunării, care s-au transformat într-o treabă de viaţ