Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dansul, cântul si jocul popular, privite ca o modalitate de relaxare

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 6 iulie 2010 ·

Unul din ansamblurile artistice are au avut o evolutie remarcabila pe scena Zilelor Reghinene a fost “Floricica de pe Tau”. Pentru a afla amanunte despre activitatea micilor dansatori l-am invitat la un scurt dialog pe Marius Popovici, instructor al ansamblului “Floricica de pe Tau”.

Reporter: De când a luat nastere ansamblul “Floricica de pe Tau”?

Marius Popovici: Ansamblul nostru exista de cinci ani si este rezultatul unui proiect finantat de Banca Mondiala. Noi am dorit, de fapt, sa-i constientizam pe copii ca ei sunt urmasii traditiei locale. Functionam cu zece perechi, cel mai mic membru are noua ani, iar cel mai mare este în clasa a opta. Anul acesta am patru perechi care merg mai departe la Ansamblul din Reghin.

Rep.: Generatiile nou-venite sunt pregatite tot de catre dumneavoastra?

M.P.: Nu vreau sa-i laud, desi merita, dar copiii sunt niste audtodidacti. Cei mari îi învata pe cei mici. E o atmosfera foarte relaxata, dar nu sarim calu’.

Rep.: Unde ati mai participat cu dansatorii?

M.P.: Am mai fost invitati la Zilele Reghinene, dar si la festivaluri nationale. În plus, copiii de abia asteapta sa iasa. Sunt copii de la tara si posibilitatile sunt mici, colac peste pupaza, a aparut si criza financiara.

Rep.: Care dintre ei vor sa urmeze o cariera profesionista în acest domeniu?

M.P.: Sunt mari probleme din acest punct de vedere. Exista la tara o reticenta fata de profesiile liberale. Dansul, cântul, jocul popular sunt privite ca o modalitate de relaxare, parintii copiilor considera ca nu se poate trai din ceva ce faci în timpul liber. Trebuie sa ai un produs finit. Exemplul cel mai concludent este urmatorul: un dansator voia sa mearga la liceul sportiv, nu a fost lasat, s-a dus la prelucrerea lemnului ca sa devina… tâmplar.

Rep.: Ce parere aveti despre evolutia copiilor din aceasta zi?

M.P.: Pentr

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 13 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°