Pentru început, nişte lămuriri: - Când zic “militanţi împotriva familiilor homosexuale” nu mă refer la bezmetici fanatici gata să dea în cap persoanelor cu orientări sexuale diferite. Nu mă refer nicidecum la cei care ar fi bucuroşi să îi vadă pe homosexuali închişi în lagăre sau exterminaţi. Pe respectivii îi încadrez la categoria boli psihice. Nu am în vedere nici persoanele care îşi dispreţuiesc semenii în loc să dispreţuiască unele acţiuni ale acestora. În textul de faţă, prin militanţi anti familii homosexuale se înţelege orice persoană raţională, preocupată de binele societăţii, care respectă dreptul altora la viaţă privată şi care afirmă că homosexalitatea este un lucru greşit. Oameni care nu urăsc homosexualii şi nu susţin constrângeri în viaţa privată dar care văd ca o necesitate socială păstrarea familiei ca uniune între un bărbat şi o femeie. - La descrierea de mai sus mă încadrez şi eu. Respect dreptul oamenilor de a întreţine relaţii sexuale liber consimţite. Respect viaţa privată (cu un accent pe “privată” tocmai pentru că nu e publică). Nu dispreţuiesc homosexualii, cel puţin nu mai mult decât pe mine însumi în momentele în care fac lucruri de care îmi pare rău. Totuşi, creştin fiind, am convingerea că homosexualitatea este un lucru greşit. Cum nu mi-a trecut prin cap că ar trebui interzise prin lege invidia, trufia sau alte păcate, aşa nu mă gândesc nici la interzicerea homosexualităţii. Cred doar că familia, pentru sănătatea şi viitorul societăţii, ar trebui păstrată în formula “un bărbat+o femeie”. - Prin atei militanţi mă refer la acei atei care nu se mulţumesc la a nu crede, ci încearcă să îi convingă şi pe alţii că au dreptate în ceea ce cred (scuzaţi jocul de cuvinte, dar, neexistând argumete împotriva existenţei Divinităţii, şi ateii sunt tot un fel de credincioşi). Vorbesc despre persoanele care îşi doresc ca bisericile de orice fel să dispar