Majorarea TVA dă peste cap ţinta de inflaţie a BNR
Rata inflaţiei se va plasa în jurul valorii de 8%, cifră care va fi înscrisă în acordul încheiat de autorităţile române cu FMI, potrivit estimărilor realizate de BNR.
"Ultimele evaluări făcute vineri şi confirmate azi dimineaţă cu privire la efectele potenţiale pe ansamblu ne arată că după estimarea noastră, la sfârşitul anului vom avea o rată a inflaţiei undeva de 8%", a declarat ieri guvernatorul Mugur Isărescu.
Guvernatorul BNR a menţionat că majorarea TVA cu cinci puncte procentuale la 24% ar conduce, dacă s-ar transmite integral şi la toate preţurile, la o creştere de 4,2 puncte procentuale faţă de nivelul actual. "În coşul de consum sunt produse care au o cotă de TVA de 9%, articole medicale, cărţi, servicii hoteliere, deci cam 5% din coş. De asemenea, produse cu TVA zero - servicii îngrijire medicală, bilete cinema, teatru, cu o pondere de 4%. În consecinţă, tot aritmetic, ţinând cont de acestea, majorarea cu transmitere integrală, aritmetică, ar fi de 3,9%", a precizat Isărescu. BNR estimează o creştere a inflaţiei cu 3 puncte şi ceva - 4 puncte şi ceva ca prim impact după majorarea TVA de la 19% la 24%, a spus viceguvernatorul BNR Cristian Popa. "Avem estimări de creştere a inflaţiei în primă rundă de 3 puncte şi ceva până la 4 puncte şi ceva. Noutatea bună pe care n-am încorporat-o în scenarii este că, se pare, mai mulţi vânzători cu importanţă, mă refer la lanţurile de magazine, preferă să încorporeze creşterea de TVA şi să nu mai transfere costurile cumpărătorilor. (...) Se pare că marele element care acţionează în continuare în sensul dezinflaţiei este deficitul de cerere", a spus Popa. El a arătat că, în şocuri inflaţioniste de tipul majorării taxelor, banca centrală are capacităţi limitate în a combate primul val de ajustări de