Tumorile necanceroase de la sân şi fibroamele uterine pot fi dizolvate cu ajutorul unui aparat, prin termoliză cu radiofrecvenţă, disponibil în România de o lună. Sursa: Vlad Stănescu
Femeile care au fibroame uterine şi cele cu tumori benigne la sân pot să apeleze la cel mai nou şi performant aparat, care le dizolvă în doar câteva minute.
În România există, deocamdată, doar două astfel de aparate, în Bucureşti, la clinicile "Gynecoland" şi "Elite". Preţurile unei intervenţii variază între 450 şi 600 de euro, în funcţie de clinică şi de complexitatea cazului.
Cu ajutorul acestui aparat, pot fi dizolvate tumori cu dimensiuni între 5 milimetri şi 5 centrimetri, spun specialiştii. "Radioablaţia este indicată la tumori mai mici de cinci centrimetri, iar cele de 7-8 centimetri ar putea fi abordate în două şedinţe", explică Ştefan Voiculescu, medic primar chirurg la clinica "Elite" din Capitală.
"Nu le vine să creadă că m-am vindecat"
Secu Irina, o femeie în vârstă de 39 de ani din Tecuci, este printre primele paciente care au testat aparatul. "Am avut un fibrom cu o poziţie dificilă. Am apelat la această procedură fără să-mi fie teamă, pentru că ştiam că nu o să simt nicio durere. Medicilor şi farmaciştilor cărora le spun că mi-am lizat tumora nu le vine să creadă că m-am operat şi sunt vindecată", spune femeia.
Ţesutul e încălzit până la 100 de grade C
Operaţia se realizează cu ajutorul unei sonde care emite unde de radiofrecvenţă. E introdusă în tumoră, prin sân, ombilic sau vagin, ghidată de ecograf, şi dezvoltă o temperatură de până la 100 de grade C, care împiedică sângele să mai ajungă la ţesut.
"Temperatura poate varia puţin în funcţie de dimensiunea şi densitatea tumorii. Un ţesut moale se încălzeşte mai repede, pe când un ţesut dens, fibros se încălzeşte mult mai greu. Vasele care iri