Banii se vor traduce într-o dâră de sânge pentru viitorime
Traian Băsescu şi guvernarea pe care a moşit-o, legând buricul, cu mânuţa lui, fiecărui ministru în parte, au biruit iar. Ura, ura, de cinci ori ura. De ce de cinci ori? Fondul Monetar Internaţional, la uşa căruia stăm milogi, cu mâna întinsă, ne-a aprobat a cincea tranşă de împrumut. Vreo nouă sute de milioane de euro, fireşte un biet mizilic pentru păpătorii de profesie ai banului public Udrea, Videanu, Berceanu şi liota, dar oricum mai e ceva de ronţăit o lună, două. După aia? După aia potopul. Scuzaţi. Potopul e aici, cu noi, în noi. După aceea golul, neantul, nimicul, din nou cerşetoria. Mâna întinsă nu e a chivuţelor din Ţăndărei, numitor comun al metropolelor europene, ci a unui stat. Stat care ar fi trebuit să fie mândru, ţanţoş, bogat, precum îl arată resursele, intrat în democraţie în '89 fără datorii externe şi cu o mare donare de sânge pe străzi. Ba chiar avea de încasat nişte miliarde. Constatăm că în cele două decenii de libertate presupusă România n-a construit nimic. Nici măcar un metru de dig pentru inundaţiile care revin ciclic şi-şi iau tainul de morţi. Nu autostrăzi (acelea au căzut rău la stomac unui etern ministru de transporturi, emancipat azi la rangul de şef de stat), măcar parapete la nişte gârle nărăvaşe care o iau razna prin case şi prin lanuri. Presa, adică nemernicii ăştia de terorişti şi găozari, umblând ea prin arhive, a descoperit, de pildă, că prin anii '80 inginerii i-au spus dictatorului că Siretul se va revărsa mereu într-un fel de deltă incontrolabilă şi soluţia tehnică şi patriotică ar fi regularizarea buclucaşului curs de ape printr-un canal care să verse surplusul în Bărăgan, adică acolo unde este mai mereu secetă. Culmea, dictatorul de atunci a priceput şi aşa a început Canalul Siret - Bărăgan, azi o ruină. Marea ispravă e să punem sta
