Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Circa 40% din români plătesc cu dificultate ratele

Publicat in Ziarul Financiar, marți 6 iulie 2010 ·

Aproximativ 40% din românii care au credite în derulare la bănci întâmpină dificultăţi la rambursarea împrumuturilor, dar doar 13% înregistrează întârzieri la plată, potrivit unui studiu comandat de Banca Mondială, care arată totodată că peste jumătate din populaţie nu foloseşte deloc sau foloseşte foarte puţin serviciile financiare.

Gradul scăzut de utilizare a serviciilor financiare se datorează în primul rând unui sentiment de neîncredere în instituţiile financiare, mai arată datele prezentate la un seminar organizat de Banca Mondială şi Institutul Bancar Român. Astfel chiar dacă 65% din români îşi acoperă cu dificultate cheltuielile şi 61% rămân fără bani de la o lună la alta, aceştia apelează foarte rar la produse de creditare, preferând fie să-şi reducă chletuielile, fie să împrumute bani de la rude sau de la prieteni, a spus Manuela Stănculescu, cercetător la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii.

De asemenea, dintre cei care spun că reuşesc să economisească o parte din venitul lunar, 75% declară că preferă să păstreze banii lichizi în casă, acesta fiind unul dintre indicatorii gradului scăzut de educaţie financiară. Neîncrederea în bănci, spune Stănculescu, survine în condiţiile în care majoritatea participanţilor la studiu s-au dovedit a avea cunoştinţe reduse despre sistemul financiar.

Circa trei milioane de români, adică 14% din populaţie, nu folosesc deloc produse şi servicii bancare. Studiul realizat la cererea Băncii Mondiale relevă un grad de alfabetizare financiară de 30% dintr-un maxim de 100%.

Chiar dacă 61% dintre români spun că nu s-au împrumutat de la bănci în ultimul an, majoritatea nici nu au făcut economii astfel că nu au capacitatea de a suporta pentru o perioadă mai lungă de timp scăderea semnificativă a salariului. Circa 67% dintre cei chestionaţi spun că nu ar putea rezista mai mult de trei luni în eventualita

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri prezidențiale 2024 Georgescu conduce, Ciolacu și Lasconi se luptă la o diferență mică pentru locul 2

Ziua Constanta acum 14 minute
După numărarea a 99,78% din voturile din țară, statistica arată că Georgescu Călin conduce în clasament cu 22,91%, la ora 07.30, urmat de Marcel Ciolacu, cu 19.19% și Elena Lasconi cu 19,14%. Pe locul patru se află George Simion, având un scor de 13

Forţele ruse au capturat un britanic care lupta pentru Ucraina, anunţă RIA - VIDEO

News.ro acum o ora
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. „Un merc

WSJ: CEO-ul TikTok a solicitat opinia lui Elon Musk înaintea instalării administraţiei Trump

News.ro acum 49 minute
Directorul general al TikTok, platforma de conţinut video deţinută de ByteDance, Shou Zi Chew, a cerut sfatul lui Elon Musk, un consilier apropiat al preşedintelui ales Donald Trump, cu privire la problemele din SUA, potrivit Wall Street Journal, ca

OpenAI ar putea dezvolta un browser web

News.ro acum 57 minute
Creatorul ChatGPT, OpenAI, ar lua în considerare dezvoltarea propriului browser web, cu care ar urma să concureze direct cu Google Chrome. Conform surselor citate de The Information, OpenAI ia în calcul să-şi facă propriul browser web şi are în vede

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 5 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum 15 minute
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 9 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 8 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 8 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

2°/9°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°