Cand a revenit la Ministerul Finantelor, Sebastian Vladescu a fost primit ca o speranta.

E drept, oricine ar fi venit in locul lui Gheorghe Pogea ar fi fost privit ca un salvator, insa dl. Vladescu avea si atuul unei legende foarte promitatoare: om de dreapta autentic, care si-a sacrificat precedentul mandat si si-a riscat prietenia cu Calin Popescu Tariceanu pentru ca nu a acceptat marirea nesustenabila a pensiilor.

De fapt, ceea ce se astepta de la Sebastian Vladescu nu era sa fie un bun contabil, ceea ce a cam fost in linii mari si Gheorghe Pogea, ci sa aduca la Finante ceea ce lipseste de la Ionut Popescu incoace, adica viziune.

Asta insemna un ministru care sa stie nu doar cum sa jumuleasca tot ce se poate jumuli si apoi sa imparta rezultatul, ci si sa stimuleze fiscal mediul de afaceri, sa stie nu numai unde sa stranga surubul, ci si unde sa-l largeasca, astfel incat printr-o politica inteleapta sa faca economia sa functioneze si bugetul de impartit tot mai mare.

Deocamdata insa Sebastian Vladescu nu a aratat asa ceva. Pentru mediul de afaceri nu a facut absolut nimic.

Nu a inlaturat nici macar acel nenorocit de impozit forfetar, in pofida promisiunilor repetate, in schimb vorbeste apasat despre posibilitatea eliminarii cotei unice, solutie pe care a si propus-o ca alternativa la majorarea TVA.

E adevarat ca nu a dorit majorarea taxei pe valoarea adaugata, insa nu a facut nimic pentru a impiedica situatia dezastruoasa care a impus luarea acestei masuri extreme.

Si, pe deasupra, a mai si agitat Romania cu tot felul de declaratii panicarde de tipul: ne paste soarta Argentinei. De fapt, Sebastian Vladescu este, prin vorba si mimica, unul dintre principalii vestitori ai Apocalipsei, adica exact ceea nu ar trebui sa faca un om in pozitia lui, ale carui semnale pot influenta decisiv i