Curtea Constituţională din Republica Moldova a aprobat, ieri, proiectul Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) privind modificarea prin referendum a prevederilor constituţionale referitoare la alegerea preşedintelui, scrie „Jurnal.md". Astfel, Parlamentul urmează să voteze astăzi, în cadrul şedinţei plenare, data în care va avea loc referendumul naţional.
Potrivit preşedintelui Comisiei juridice a Parlamentului, Ion Pleşca, referendumul va avea loc la 5 septembrie, aşa cum a decis AIE. Cetăţenii Republicii Moldova vor răspunde la o singură întrebare: dacă doresc ca şeful statului să fie ales prin vot direct, de către popor.
Comuniştii susţin ca şeful statului să fie ales în continuare de Parlament, însă în trei tururi: la prima încercare cu 61 de voturi, la a doua cu 57, iar la ultima încercare - cu o majoritate simplă, adică 52 de voturi. AIE a anunţat oficial că referendumul va fi organizat în septembrie, iar alegerile anticipate şi prezidenţiale, la începutul lunii noiembrie.
Secretarul Consiliului Europei aflat într-o vizită oficială la Chişinău a anunţat că poziţia Alianţei este sprijinită şi de instituţiile europene, inclusiv de Comisia de la Veneţia. În prezent, preşedintele ţării este ales de Parlament cu votul a 61 din cei 101 deputaţi.